|

FOTO: Dezbatere publică, la Răhău, privind actualizarea studiului de fezabilitate pentru stația de epurare și sistemul de canalizare menajeră

22195402_1681206281920466_6339371093278333378_nÎn urma demersurilor inițiate de primarul Dorin Nistor, municipiul Sebeș a obţinut fonduri nerambursabile de peste 8 milioane de lei, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, pentru proiectul destinat localității aparținătoare, Răhău. Investiția presupune realizarea rețelei de canalizare cu o lungime de 14.790 m.

La momentul actual, în localitatea Răhău, nu există sistem de canalizare, deși funcționează un sistem de alimentare cu apă centralizat, care a fost pus în funcţiune în luna octombrie 2016. Realizarea infrastructurii de canalizare și a stației de epurare reprezintă o abordare integrată în rezolvarea problematicii legate de infrastructura de apă şi canal a localităţii, în concordanţă cu legislaţia în vigoare, care impune soluţionarea problemei apelor uzate concomitent cu racordarea populaţiei la reţeaua de alimentare cu apă.

„Vă asigur că amenajarea locurilor de joacă pentru copii, a spațiilor verzi, cu flori, sau plantarea de arbori nu afectează în nici un fel finanțarea și susținerea proiectelor de infrastructură. Fiecare capitol bugetar privind investițiile în Municipiul Sebeș își păstrează importanța și rolul specific, dincolo de îngrijorările eronat vehiculate în anumite medii”, a transmis primarul Dorin Nistor, pe rețeaua de socializare Facebook.

URL scurt: https://sebes.alba24.ro/?p=140762



avatar Publicat de pe 3 Oct 2017. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei