|

Vin banii de la CNADR: Proprietarii terenurilor expropriate cu ocazia demarării lucrărilor la autostrada Orăștie-Sibiu vor fi despăgubiți

Proprietarii terenurilor expropriate cu ocazia demarării lucrărilor la autostrada Orăștie-Sibiu își vor primi banii în următoarele săptămâni. Aceasta este asigurarea primarului din Sebeş, Alexandru Dăncilă, care susține că a purtat discuții în acest sens cu reprezentanții CNADR.

Primarul Sebeșului a declarat că a fost înștiințat că, la ora actuală, se lucrează la avizarea acelor tabele cu oamenii care au făcut obiectul acestor exproprieri și că în maxim 2 săptămâni se va da drumul la bani: „la ora actuală există un tabel, dar care cuprinde un număr foarte mic de oameni, mai exact patru persoane, care au primit deja acești bani. Chiar dacă suma este mică, pentru că într-adevăr este mică, sunt oameni care au acceptat, iar cei care nu, au acționat în instanță. Ni s-a spus că banii se vor da prin agenția de la Cluj, pentru că ei se ocupă de partea asta, iar cu cei de la CEC din Sebeș am purtat o discuție și există posibilitatea ca în cazul în care oamenii deschid un cont aici să li se transfere banii de la Cluj. Urmează să vedem cât de repede se va pune în aplicare discuția pe care am purtat-o cu directorul CNADR”.

Discuțiile pe marginea acestor exproprieri s-au intensificat atunci când proprietarii respectivelor terenuri, pe care va trece autostrada au aflat suma infimă cu care vor fi despăgubiți. Este vorba  de suma de sub 1 euro pe metru pătrat. Dăncilă a explicat că au fost și locuri unde s-a oferit și 0,30 de euro pe metru pătrat, fapt ce i-a determinat pe oamenii să se adreseze instanțelor de judecată. În total, în urma lucrărilor la autostrada Orăștie-Sibiu, pe acest tronson au fost supuse exproprierii 1.793 de parcele de teren.

Sursa foto: Edi Schneider

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=125475



avatar Publicat de pe 19 Sep 2012. Publicat in ECONOMIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei