|

VIDEO: Tribunalul Cluj a declarat ilegală atribuirea serviciului de transport public în Alba, pe perioada 2008-2012. Firmele păgubite cer daune

Tribunalul Cluj a decis, în luna aprilie a acestui an, că atribuirea serviciului public de transport persoane pe perioada 2008-2012 este ilegală şi că acest serviciu va trebui realocat, prin organizarea unei noi licitaţii. Anunţul a fost făcut de deputatul Teodor Atanasiu, care atrage atenţia asupra modului abuziv şi bazat pe interese politice în care Consiliul Judeţean Alba a gestionat această problemă.

Acţiunea a fost declanşată, în 2008, de două dintre firmele care s-au considerat neîndreptăţite în urma atribuirii acestui serviciu, dar şi de Instituţia Prefectului Alba, prin persoana prefectului de atunci, Dan Simedru. Tribunalul Cluj a decis anularea prevederilor acestei hotărâri şi realocarea rutelor respective pe baza unor proceduri legale şi cu concurenţă reală. Este vorba despre rutele din zona Teiuş, Aiud, Sebeş, Blaj, trasee care au fost atribuite prin nerespectarea legii.

Decizia Tribunalului Cluj nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Cluj.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=89756



avatar Publicat de pe 4 Mai 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei