|

VIDEO: 1 Mai, sărbătoarea Fanfarei din Petreşti. Defilare pe ritm de marş, cu flori de primăvară

Fanfara MuzeuFanfara din Petreşti, înfiinţată în anul 1879, este un veritabil brand al Sebeşului şi cea mai longevivă fanfară din România. Momentele sale de glorie au alternat cu cele de declin, dar niciodată nu şi-a încetat activitatea, nici în timpul celor două războaie mondiale, nici după Revoluţia din Decembrie 1989.

După fiecare perioadă dificilă a avut resursele, sprijinul petreştenilor și cel al autorităţilor pentru a renaşte şi a progresa.

Prin înfiinţarea Asociaţiei “Fanfara Petreşti”, bucurându-se de finanţări de la bugetul local al Municipiului Sebeş, precum şi de sprijinul Consiliului Judeţean Alba, dar nu în ultimul rând al comunităţii din Petreşti, au fost procurate uniforme de serviciu, de gală, instrumente, a fost înregistrat CD-ul „Der Mai ist gecommen” („Luna mai a sosit”), a fost realizat DVD-ul „Fanfara din Petrești – 135 de ani de existență”, a fost tipărit pliantul de prezentare al fanfarei, a fost întocmită şi tipărită lucrarea „Contribuţii la monografia fanfarei din Petreşti”, a fost amenajat „Muzeul fanfarei”. De asemenea, a fost sprijinită Şcoala Gimnazială Petreşti pentru înfiinţarea, echiparea şi dotarea cu instrumente a fanfarei copiilor, precum şi pentru înfiinţarea formaţiei de majorete, a fost sprijinită Parohia Evanghelică pentru repararea şi zugrăvirea Căminului Cultural Săsesc, iar Parohia Ortodoxă a fost sprijinită pentru finalizarea capelei.

În tot acest timp, fanfara a fost prezentă la cele mai multe activităţi culturale, sportive şi ceremoniale din Municipiul Sebeş, susţinând în fiecare an aproximativ 50 de astfel de evenimente pe plan local.

Fanfara se pregăteşte, în anul 2019, să aniverseze 140 de ani de activitate neîntreruptă, prilej cu care se va organiza şi o întâlnire a fiilor Petreştiului.

O atenţie specială va fi acordată Fanfarei Copiilor “Danil Opincariu”, care în acelaşi an (2019) va împlini 70 de ani de la înfiinţare, fiind prima fanfară a copiilor din România, în care ne punem mari speranţe.

Defilarea de 1 Mai, în zori

În fiecare an, în zorii zilei de 1 Mai, la ora 6.00, cu haine de sărbătoare, cu instrumentiştii având şepcile împodobite cu flori de primăvară, fanfara se adună în cerc la intersecţia străzilor 1 Mai, Mihai Viteazul, Valea Sebeşului (la Oglindă) şi intonează instrumental şi vocal vechiul „Der Mai ist gecommen” („Luna mai a sosit”).

fanfara petrestiUrmează apoi defilarea pe străzile Petreştiului, pe ritmul unor marşuri vesele, antrenante. Pe măsură ce trece fanfara, în urma acesteia se formează o escortă uriaşă de copii, care cu bicicletele împodobite cu hârtie creponată, panglici ori flori, o însoţesc până obosesc.

Această tradiție este atât de puternic înrădăcinată în conștiința petreștenilor încât cei plecați la studii sau stabiliți în alte localități se întorc acasă, special pentru a retrăi clipele frumoase ale copilăriei, iar locuitorii invită rude sau prieteni pentru a se mândri cu cea mai longevivă fanfară din ţară şi cu acest obicei vechi de peste un secol.

Președintele Asociației „Fanfara Petrești”, Voicu Cioara

sursa foto-video: Facebook

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=140491



avatar Publicat de pe 1 Mai 2017. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei