|

Vechea centrală termică de pe Aleea Parc ar putea fi transformată în centru multifuncțional pentru femei și copii abuzați

parcul din sebesLa Sebeş se intenţionează înfiinţarea unui Centru multifuncţional pentru femeile şi copiii abuzaţi şi persoanele fără adăpost. Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer a avut recent o întâlnire cu reprezentanţi ai Asociaţiei „ Sidonia Ciugudean” Sebeş, în urma căreia aceștia și-au exprimat dorința ca în oraș să fie înființat un centru multifuncțional pentru femei și copii abuzați, care să poată funcționa și ca un centru after-school.

Aceştia au solicitat sprijinul prefectului în vederea înfiinţării în municipiul Sebeş a unui centru multifuncţional pentru femeile şi copiii abuzaţi, persoanele şi minorii fără adăpost precum şi copiii care se află în regim de urgenţă ( 48 de ore). Totodată se intenţionează ca pe viitor, acest centru să funcţioneze şi ca un after school în vederea ajutorării copiilor care nu dispun de condiţiile necesare pentru a studia la domiciliu.

„Am luat legătura cu primarul municipiului Sebeş, domnul Alexandru Dăncilă şi de comun acord cu acesta am identificat un imobil, care să fie destinat acestui obiectiv şi anume vechea centrală termică situată în Aleea Parc din oraş. Centrala va fi pusă la dispoziţia Asociaţiei, astfel încât printr-un parteneriat împreună cu Primăria Sebeş să reuşească atragerea de fonduri europene în vederea reabilitării clădirii, pentru ca aceasta să poată deveni centru multifuncţional” a precizat prefectul Gheorghe Feneşer.

FOTO: Arhivă

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=137904



avatar Publicat de pe 21 Feb 2014. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei