|

Un tânăr din Câlnic şi o femeie din Blaj au fost găsiţi spânzuraţi. Cele două cazuri sunt cercetate de poliţişti

Două persoane şi-au pierdut viaţa, săptămâna trecută, la Câlnic şi Blaj. Acestea au fost găsite spânzurate. Poliţiştii desfăşoară cercetări, din primele informaţii fiind vorba despre suicid.

Sâmbătă, 9 iunie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Sebeş au fost sesizaţi  prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, la data de 7 iunie, în jurul orei 19.00, C.V. (33 de ani), din comuna Câlnic, în urma unor discuiţii contradictorii în familie, a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.

În urma sesizării, poliţiştii, împreună cu familia bărbatului au început căutările şi l-au găsit spânzurat de creanga unui copac, în grădina unei case din comuna Câlnic.

Tot sâmbătă, la ora 11.59, Poliţia Municipiul Blaj a fost sesizată de către un bărbat din Blaj, cu privire la faptul că a găsit-o pe soţia sa decedată în curtea locuinţei. Echipa operativă a constatat faptul că T.D. (70 de ani), din Blaj, era spânzurată de şurubul unui teasc.

În ambele cazuri, nu s-au evidenţiat urme de violenţă, iar, în urma efectuării  necropsiei de către medicul legist, s-a stabilit că moartea a fost violentă, fiind cauzată de asfixiere mecanică prin spânzurare.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=95730



avatar Publicat de pe 11 Iun 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei