|

Trei tineri din Sebeș și Geoagiu, reținuți de polițiști. Au furat aparatură de 15.000 de lei, la sfârșitul lunii decembrie

furtDoi tineri din Sebeș și unul din Geoagiu, județul Hunedoara, suspecți de furtul a unor aparate de sudură, flexuri, bormaşini şi deşeuri din materiale neferoase, petrecut la sfârşitul anului trecut, au fost reținuți de polițiști. Prejudiciul a fost estimat la 15.000 de lei. Faţă de aceştia s-a dispus măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Alba.

În urma activităţilor specifice de investigare şi cercetare desfăşurate poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au probat activitatea infracţională a trei persoane bănuite de săvârşirea, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2013 a unei infracţiuni de furt prin care au cauzat un prejudiciu estimat la 15.000 lei.

Din probatoriul administrat până în prezent în cauză s-a stabilit că în noaptea de 29/30.12.2013 Samoil B. de 29 de ani şi Florin N. S. de 31de ani, ambii din municipiul Sebeş, împreună cu Viorel P. de 27 de ani, din oraşul Geoagiu, judeţul Hunedoara, au pătruns în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Sebeş, de unde au sustras aparate de sudură, flexuri, bormaşini şi deşeuri din materiale neferoase, în valoare totală de 15.000 lei.

Faţă de aceştia poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Alba.

În cursul zilei de miercuri, cele trei persoane cercetate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmează a fi prezentate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

 

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=138478



avatar Publicat de pe 16 Iul 2014. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei