|

Trei tineri din Sebeş, prinşi în flagrant în timp ce furau un profil metalic din curtea unei case în construcţie

Trei tineri din Sebeş au fost prinşi de poliţişti, miercuri, în timp ce furau, din curtea unei case, un profil metalic în valoare de 260 lei, cu scopul de a-l valorifica la un centru de colectare a fierului vechi. Doi dintre tineri au antecedente penale şi au fost reţinuţi de poliţişti pentru de 24 de ore.

Miercuri, 14 martie 2012, la ora 11.00, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, în timp ce patrulau prin oraş, i-au prins în flagrant pe P,V., de 18 ani, P.P.R., de 18 ani şi M.S., de 19 ani, toţi din municipiul Sebeş. Tinerii tocmai sustrăseseră un profil metalic din curtea unei locuinţe aflată în construcţie, de pe strada Fântânele din municipiul Sebeş. Obiectul valora 260 de lei, iar tinerii intenţionau să îl valorifice la un centru de preluare a deşeurilor feroase.

Faţă de cei 3 suspecţi au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Doi dintre tineri, P.V. şi M.S., sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de joi, 15 martie 2012, aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

Trei tineri din Sebeş au fost prinşi de poliţişti miercuri în timp ce furau, din curtea unei case, un profil metalic ]n valoare de 260 lei cu scopul de a-l valorifica la un centru de colectare a fierului vechi. Doi dintre tineri au antecedente penale şi au fost reţinuţi de poliţişti pentru de 24 de ore.

Miercuri, 14 martie 2012, ora 11,00, poliţiştii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş, în timp ce patrulau prin oraş, i-au prins în flagrant pe P,V., de 18 ani, P.P.R., de 18 ani şi M.S., de 19 ani, toţi din municipiul Sebeş. Tinerii tocmai sustrăseseră un profil metalic din curtea unei locuinţe aflată în construcţie, de pe strada Fântânele din municipiul Sebeş. Obiectul valora 260 de lei, iar tinerii intenţionau să îl valorifice la un centru de preluare a deşeurilor feroase.

Faţă de cei 3 suspecţi au fost întocmite actele premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Doi dintre tineri, P.V. şi M.S., sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de joi, 15 martie 2012, aceştia vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=81509



avatar Publicat de pe 15 Mar 2012. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei