|

UPDATE: Trei persoane rănite într-un accident rutier, pe DN7. Coliziune între un autoturism şi un TIR

Un accident rutier s-a petrecut vineri seara, pe DN7, în care au fost implicate un autoturism şi un TIR. Au fost rănite trei persoane. Echipe de poliţişti desfăşoară cercetări la faţa locului.

Traficul rutier a fost blocat în zona accidentului, pe tronsonul dintre „Lutsch 2000” şi Sebeş, timp de aproximativ o oră.

Din primele cercetări, un autoturism înmatriculat în Alba care circula pe direcţia Deva – Sebeş a intrat pe contrasens şi s-a lovit frontal de un TIR cu numere de Hunedoara care circula regulamentar din sens opus. Şoferul autoturismului şi doi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

UPDATE: Potrivit IPJ Alba, “la data de 2.11.2012, ora 18.24, prin apelul de urgenţă 112, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au fost solicitaţi să intervină pentru soluţionarea unui accident rutier, soldat cu răniţi grav, produs pe DN7 în afara localității Vințu de Jos, județul Alba.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, echipa operativă a constatat că numitul Corneliu G., (59 de ani), domiciliat în municipiul Sebeș, județul Alba,  a condus un autoturism, proprietatea personală, pe DN7, iar când a ajuns la km. 332+400m, în zona localităţii Vinţu de Jos, judeţul Alba, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autotractor, care tracta o semiremorca, condus regulamentar de Dorel, L. (42 ani), domiciliat în oraşul Hațeg, județul Hunedoara.

În urma accidentului, un bărbat de 82 ani, din municipiul Sebeș, județul Alba, pasager în autoturism, a fost rănit grav (fractură umăr drept), iar conducătorul auto Corneliu G. și un alt bărbat de 48 ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare.

Poliţiştii au procedat la testarea conducătorilor auto cu aparatul alcooltest marca Drager care, pentru numitul Corneliu G. a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză poliţiştii au întocmit un dosar penal în care faţă de Corneliu G. se efectuează cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În funcţie de evoluţia stării de sănătate şi voinţa victimelor cercetările penale pot fi extinse şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.”


Foto: arhivă

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=133638



avatar Publicat de pe 2 Noi 2012. Publicat in EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei