|

Transcript „Testul de Sinceritate”: Deputatul Clement Negruț despre ruptura și jocurile de culise dintre Mugurel Sârbu și PDL Alba

Vă prezentăm transcrierea unor pasaje din emisiunea „Testul de Sinceritate” realizată de jurnalistul Dan Lungu la care a fost invitat deputatul PDL Clement Negruț. Transcriptul reprezintă declarații ale deputatului cu privire la conflictul din organizația PDL Sebeș, relația cu Mugurel Sârbu- primarul localității și filmul evenimentelor care au culminat cu declarația lui  Sârbu prin care acesta a anunțat că nu va mai candida la alegerile locale sub sigla PDL.

În aceeași emisiune Clement Negruț a mai vorbit și despre candidatura sa la Primăria Sebeș. Puteți urmării declarațiile din video utilizând time-codurile aflate înaintea declarației. Acestea reprezintă minutul ;i secunda din timpul emisiunii în care invitatul la „Testul de sinceritate” a dat declarația respectivă:

min 3.10 Dan Lungu:  Unele voci spun că aţi putea fi următorul candidat la Primăria Sebeşului. Veţi fi sau nu candidat?

min 3.26 Clement Negruț: Nu poate fi un răspuns fără echivoc. Ar trebui să explicăm

(min 3.50)Eu sunt deputat ales pe Colegiul Sebeş-Blaj şi am încercat în cei trei ani de mandat să să-mi fac treaba aşa cum ştiu eu mai bine. Aş putea spune că mi-am câştigat o oarecare notorietate în Sebeş şi în Colegiul pe care-l reprezint şi de aici putem porni cu această idee care a pornit în urma unei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean Alba, după marele scandal, marele „divorţ” al lui Mugurel Sârbu de PDL, a fost o discuţie legată de viitorul candidat.

(min 4.35) Un partid serios – şi eu aşa consider partidul din care fac parte -, în momentul în care se pregăteşte să intre într-o competiţie electorală importantă – pentru că municipiul Sebeş, atât prin valoarea cetăţenilor, cât şi prin ceea ce reprezintă municipiul Sebeş pentru judeţul nostru – trebuie să arunce în luptă un candidat care să şi câştige.

(min4.56) Nu ne putem permite să pierdem Primăria Sebeş. Şi atunci a fost o discuţie în cadrul BPJ-ului, avem mulţi oameni pregătiţi care pot să intre într-o asemenea competiţie, printre care am fost nominalizat şi eu.

(min5.10) Dan Lungu: Deci a început această competiţie internă pentru desemnarea candidatului?

(min5.14) Clement Negruț: E normal să fie o competiţie internă. Competiţia internă porneşte în momentul în care îţi doreşti sau ţi se propune acest lucru, o competiţie pe care eu o consider necesară într-un partid politic, unde doreşti să scoţi în faţă pe cel mai bun, care are cele mai mari şanse.

(min5.37) A fost pomenit şi numele meu. Categoric eu nu am refuzat, pentru că, în opinia mea, ar trebui să fiu onorat în momentul în care partidul îţi propune înseamnă că îţi recunoaşte nişte merite şi aş fi onorat să-i reprezint pe cetăţenii municipiului Sebeş.

(min6.00) Dan Lungu:. Zvonurile erau cumva înainte „divorţul” politic al lui Mugurel Sârbu de PDL?

(min6.06) Clement Negruț: Noi cunoşteam lucrurile astea, erau cunoscute în interiorul partidului, în opinia mea, cu o săptămână înainte şi, de mine, cu mult timp înainte, poate şi cu un an, un an jumătate, când eu am tot încercat să arăt că ne vom întâlni cu asemenea eveniment, când domnul Liviu Mugurel Sârbu ne va părăsi.

6.36 Nu vreau să aduc nicio acuzaţie, dar atitudinea colegilor mei poate a fost corectă, că s-a încercat maximizarea sau conservarea rezultatului din Sebeş. Dar vedeţi că, câteodată şi flerul şi faptul că…

(min6.57) Dan Lungu: Concret, o să ajungem şi la dl Mugurel Sîrbu… Dvs. doriţi să candidaţi sau nu?

(min7.04) Clement Negruț: Sigur că da, îmi doresc, aş fi ipocrit să spun, mai ales că sunt la un „Test de sinceritate”, că nu îmi doresc, pentru că aş putea să fiu un primar mult mai bun decât Liviu Mugurel Sîrbu.

(min7.24) Dan Lungu: Dar aţi avea şanse să câştigaţi Primăria?

(min7.27) Clement Negruț: Nu pot să spun. Aş fi, din nou, ipocrit să spun că aş vâştiga Primăria.

(min 7.36) Dan Lungu:  Ştiţi că Sebeşul este o zonă destul de interesantă din punct de vedere politic. Locuitorii sunt foarte conservatori. Se spune că au o vorbă: „E sebeşean, e al nost”.

(min7.50)Clement Negruț: „Rău, da-i al nost”… Dar eu trăiesc în mijlocul lor de mult timp. Dacă 3 kilometri de Sebeş e o problemă mare, nu ştiu dacă poate fi luată în calcul.

(min8.05) Cunosc foarte bine conservatorismul cetăţenilor din municipiu, dar cunosc la fel de bine faptul că, la un moment dat ajungi la următoarea concluzie: Bun, al nostru, primul, al doilea, al treilea… la Sebeş nu s-a întâmplat mare lucru. Poate o sa vină vremea când o să spună: Hai să încercăm şi o altă variantă. Politic putem porni şi de la premiza asta.

8.28 Dan Lungu: Ce variante mai sunt în PDL la momentul de faţă, în afară de Dvs.?

8.30 Clement Negruț: Variantele cunoscute, ştiţi foarte bine, e vorba de domnul Nistor, o persoană binecunoscută în municipiu şi agreată şi de partid.

8.50 Eu fiind parlamentar, nu mi-am finalizat mandatul. Eu am încă acolo de terminat un proiect foarte important, nu eu, personal…

(min 9.13) Dan Lungu: În afară de Dvs. şi dl. Nistor, mai sunt şi alţi posibil candidaţi?

9.15 Clement Negruț: Au mai fost şi alţii, de exemplu domnul senator Dobra, o persoană importantă din partid care ar putea intra în această competiţie, a fost o discuţie şi pe această temă, dar aici e mai complicat, e problema legată de majoritatea de la Senat.

9.45 Domnul Adrian Bogdan s-a retras din competiţie. Domnia sa a spus că nu doreşte sa mai candideze. Dar, în politică, „niciodată să nu spui niciodată”, pentru că nu se ştie, în urma sondajului de opinie care se va face, ce se va întâmpla sau evenimentele politice care se vor succeda.

10.05 Dan Lungu: Dar cine a făcut aceste propuneri în interiorul partidului? Spre exemplu, pe Dvs. cine v-a propus?

10.11 Clement Negruț: Senatorul Alexandru Pereş. La un moment dat, într-o discuţie mai aprinsă despre seriozitatea acestei candidaturi, a spus: „Te-ai gândit şi tu că ai putea să candidezi?”. Sigur, m-am gândit, mie îmi plac provocările. Nu m-am dat niciodată în lături de la a începe şi a intra într-o competiţie electorală.

10.45 Dan Lungu: Deci propunerea şi varianta ca Dvs. să fiţi un posibil candidat este serioasă. Nu este doar o variantă aruncată pentru competitori…

11.08 Clement Negruț: Nu ne putem permite aşa ceva, nu suntem un partid de mascaradă, să aruncăm momeli. 11.14 Peste aproximativ 35-40 de zile se depun dosarele.

11.30 Dan Lungu: Colegiul Sebeş-Blaj este un colegiu în care PDL stă foate bine la vot politic. Ar însemna că va scoate, pe sondajele actuale, un deputat pentru alegerile viitoare. Nu doreşte cineva să scape de Dvs.?

12.00 Clement Negruț: Sigur, în politică nu ai prieteni. Poate exista şi varianta asta. Însă este exclusă în opinia mea. De 3 ani de zile, de ce doar în colegiul acesta s-a conservat foarte bine scorul electoral? De ce nu s-a conservat la fel de bine în municipiul Alba Iulia, unde am avut o părăsire intempestivă a colegului nostru. Am mai avut un coleg care a intrat în Parlament, la fel ca şi mine, cu o majoritate de voturi. Din 13 ianuarie, de când am început activitatea de parlamentar, acum 3 ani, eu nu am avut linişte. De la Valea Lungă la Gârbova, săptămânal, eu am vorbit cu oamenii, cu colegii mei, cu primarii, consilierii locali, am încercat să rezolvăm problemele şi proiectele cu care am ieşit în faţa oamenilor.

13.42 La Gârbova, luni se semnează predarea de amplasament pe 3.22 – canal, apă, asfaltări de drumuri în toată comuna, cămin cultural, dispensar, şcoală de patru clase (acolo a fost retrocedată şcoala), lucruri pe care eu împreună cu primarul Nedelea am reuşit să le punem în practică.

14.30 Dan Lungu: Nu vrea cineva să scape de Dvs? Sunt foarte mulţi care ar dori să candideze pe locul Dvs. Domnul Pereş?

14.50 Clement Negruț: Domnul Pereş nu ştiu să-şi fi manifestat dorinţa pentru că noi avem o regulă internă în partid şi nu cred că spun un secret. Se depun nişte fişe, a militantului, cei care doresc au următoarele alegeri, în an electoral, să acceadă la una dintre funcţiile in partid. Unii colegi şi-au exprimat opţiunea.

15.25 De exemplu, domnul avocat Marcel Simion – consilier judeţean, Claudiu Răcuci – consilier judeţean, Alin Cucui – vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Oameni valoroşi în partid, competiţia e deschisă, eu nu mă simt ameninţat. Cei care vor decide sunt primarii şi cetăţenii din colegiul respectiv.

16.27 Dacă ar fi să aleg, aş alege Primăria municipiului Sebeş.

16.50 Sunt vicepreşedinte la BPL Sebeş.

17.05 Dan Lungu: Ce l-a nemulţumit până la urmă pe domnul Mugurel Sârbu?

17.15 Clement Negruț: Între mine şi domnia sa nu s-a rupt nimic pentru că nu a existat nimic. Dl Liviu Mugurel Sârbu, în anul 2008 s-a opus cu vehemenţă ca eu să fiu candidatul PDL pe Colegiul Sebeş-Blaj. Domnia sa avea o altă variantă. Domnul Vasile Crişan, fostul consilier al domniei sale din Prefectură. De asemenea, dorea să-şi formeze un fost nucleu PSD cu primaru Fulea la Gârbova, cu primarul Enciu la Câlnic, primarul Albu la Doştat, Boghici la Şpring, un pol social pe care să-l controleze dânsul la Sebeş. Din păcate, i-am dejucat acest plan, am reuşit să impun, nu eu, ci partidul, candidaţii pe care îi avem acum primari şi din momentul acela eu am devenit foarte deranjant pentru persoana numită Liviu Mugurel Sârbu, care îmi spunea, în 2008, în ziua alegerilor, că n-o să ies deputat şi eu îi spuneam că o să ies deputat cu majoritate de voturi.

18.44 Îmi aduc aminte un lucru pe care am încercat să-l uit. La ora 11.00, în data de 21 noiembrie, când s-au prezentat rezultatele, puteţi verifica, pe Antena1 apărea chenar fără poză unde spunea aşa: „Arhicunoscutul subprefect de Alba, cel mai mare scor electoral din ţară.” Dar fără Sebeş, nu intrase la numărătoare. Sebeşul m-a tras înapoi aproape 11 procente. În zona în care domnul Mugurel a avut o oarecare influenţă, nu am stat foarte bine, n-am reuşit să depăşesc 50%, pentru că a lucrat împotriva mea. Sunt lucruri pe care le pot dovedi oricând, cu persoane care mi-au spus şi ştiam lucrul ăsta şi am muncit foarte mult să încerc să depăşesc această chestiune. După ce am ajuns deputat, eu am uitat toate lucrurile acestea şi am încercat să intrăm într-o colaborare, drept dovadă că am şi fost la minister de câteva ori pentru acea şosea ocolitoare.

19.58 Din păcate, ceea ce eu gândeam împreună cu reprezentanţii ministerului nu s-a pliat pe ce gândea domnia sa – acea construcţie megalomanică cu patru benzi, suspendată, pe deasupra unităţii militare din Sebeş. Nu are rost să-l mai discutăm.

20.22 „Divorţul” politic a început undeva după ce eu am votat moţiunea, în 2010. Categoric, a fost vârful de sarcină, din punct de vedere al acestui conflict, care, neputându-se finaliza într-o luptă directă cu mine, s-a canalizat asupra colegilor mei, care erau viceprimarul la vremea respectivă şi colegii consilieri. La un moment dat s-au trezit că au majoritate în Consiliul Local, dar aveau un primar care nu colabora cu ei, politic. Administrativ, nu m-am implicat niciodată în probleme administrative, nu m-aţi auzit să spun că Mugurel Sârbu nu conducea bine Primăria, nu e treaba mea. Dar, aici a început conflictul între cei doi, pe care eu am încercat foarte mult să-l aplanez. Am încercat să nu răzbată dincolo de pereţii Primăriei şi dincolo de pereţii biroului politic, la care domnia sa nu participa. Nu a participat decât la o singură şedinţă.

21. 40 A răzbătut însă şi a avut o răbufnire mai serioasă în momentul în care Biroul Permanent Local Sebeş, anul trecut, prin votul majorităţii, l-a nominalizat pe Adi Bogdan, viceprimarul, pentru a candida la Primăria Sebeş

22.01 Acolo a fost ruptura. Acolo s-a întâmplat, dar pe fondul următoarelor chestiuni:

1. În vară Mugurel Sârbu iasă şi spune că nu mai candidează, se retrage din viaţa politică.

2. Dânsul nu mai dorea o colaborare cu BPL Sebeş. Şi atunci oamenii au spus că nu mai pot aştepta, că intrăm în an electoral şi trebuie să ne alegem persoana.

23.04 De un an şi ceva, aproape doi ani, am tras un semnal de alarmă în interiorul partidului, Domnul Liviu Mugurel Sîrbu este legat ombilical de PSD, prin Adrian Năstase. Are o relaţie de prietenie cu care nu am absolut nicio problemă, dar a fost întotdeauna influenţat de anumite sfaturi pe care i le dădea domnia sa. Mai mult, domnia sa a avut 2 întâlniri cu Ponta, ultima anul trecut, la „7 Cetăţi” la Pianu de Jos, şi una la Bucureşti. Informaţii pe care le am de la colegi parlamentari PSD, care m-au întrebat şi ei – ce părere ai – neştiind,nulţi dintre ei, că eu de fapt sunt deputat pe colegiul respectiv.

24.02 Se discuta de o anumită apropiere, reapropiere de PSD. În ideea în care PSD, după alegerile locale avea 6 primari de comună, culegea roadele la ce a făcut Mugurel Sîrbu în 2005, când l-a „executat” pe domnul avocat Ioan Rus.


URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=79488



avatar Publicat de pe 5 Mar 2012. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “Transcript „Testul de Sinceritate”: Deputatul Clement Negruț despre ruptura și jocurile de culise dintre Mugurel Sârbu și PDL Alba”

  1. foarte tare!!!!!!

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei