|

Teodor Atanasiu, înainte de referendum: „Cerem instituțiilor abilitate ale statului să se sesizeze și să efectueze controale”

Cu scurt timp înainte ca românii să iasă din nou la urne, de data aceasta pentru a-și exprima opinia vizavi de demiterea președintelui suspendat, Traian Băsescu, liderii liberali din Alba au solicitat intervenția instituțiilor statului, după ce au sesizat câteva nereguli apărute în campania electorală, în mai multe localități din județ. Aceștia susțin că în majoritatea localităților conduse de un primar membru PDL încă nu au fost stabilite locații pentru afișele electorale. Mai mult, potrivit liberalilor, mai mulți edili PDL au recurs la amenințări la adresa cetățenilor care intenționează să participe la referendum.  

„Președintele Consiliului Județean și primarii PDL vor să nu fie democrație în județul Alba, îndeamnă oamenii să nu își exprime opinia. Trecând peste acestea, s-a trecut și la altfel de măsuri pentru a împiedica alegătorii să meargă la vot: la șantaj, amenințări. Există primari care amenință oamenii că nu vor mai primi ajutoare sociale, sau că nu le vor elibera anumite documente, dacă participă la referendum”. Acestea au fost cuvintele cu care Teodor Atanasiu și-a început discursul despre neregulile constatate de liberali în campania electorală din Alba și sesizate Biroului Electoral Județean.  „Cea mai gravă constatare, la această dispută cetățeneasco-politică e că a intervenit camarila economică a PDL. Mulți patroni și administratori de firme își amenință salariații cu pierderea locului de muncă sau a altor foloase, dacă participă la referendum”, a continuat acesta.

„În toate localitățile conduse de primari PDL, până acum 2 zile, nu erau identificate locurile de afișaj, pentru campania electorală. Am făcut plângere la Biroul Electoral Județean, ne-a fost admisă și a dispus măsuri administrative.  De asemenea, am constatat că au fost desemnați ca președinți de secții de votare mai multe persoane care în urmă cu o lună erau candidate PDL la alegerile locale. Am făcut contestație, iar BEJ i-a schimbat pe acei președinți de secții de votare”, a adăugat Teodor Atanasiu.

Tot ca o metodă „ingenioasă” de a împiedica oamenii să participe la vot, în câteva unități comerciale din Sebeș, vânzătorii le ofereau clienților marfă „pe caiet”, în schimbul buletinului lăsat garanție, la magazin: „Cea mai ingenioasă metodă prin care PDL încerca să oprească oamenii de a merge la referendum a venit prin cei care practică comerț de tip românesc <îți dau marfa, te scriu pe caiet și îmi dai tu banii când îți vine pensia sau salariul>. Le-au reținut buletinele datornicilor, ca nu cumva să meargă la vot”, a mai spus Atanasiu.

Liberalii au depus mai multe plângeri la BEJ și, potrivit lui Teodor Atanasiu, urmează să continue sesizările și la Poliție și Parchet. „Cerem instituțiilor abilitate ale statului, începând cu Poliția și continuând cu Parchetul, să se sesizeze și să își facă controalele așa încât să nu avem astfel de evenimente în județul nostru”, a încheiat acesta.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=107092



avatar Publicat de pe 25 Iul 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei