|

Sediul Primăriei Sebeș intră în reparaţii, cu o investiţie de un milion de euro. Funcţionarii vor fi relocaţi într-o clădire din Parcul Arini

primaria SebesClădirea Primăriei municipiului Sebeș va intra în reparații din primăvară, a anunțat, marți, edilul Dorin Nistor, într-o conferință de presă. Potrivit primarului, administrația locală se va muta temporar într-o altă clădire din Parcul Arini. Durata lucrărilor va fi de aproximativ 12 luni, iar valoarea investiţiei este de 1 milion de euro.

„Clădirea Primăriei municipiului Sebeș din păcate nu a fost demult reabilitată și trebuia să ajungem și la această abordare. În 2009 s-au început demersurile pentru reabilitarea ei, mă refer la întocmirea documentațiilor. La nivelul lunii iunie, s-a adjudecat licitația unei firme. Acum doar trebuie să dăm start la începerea lucrării”, a spus primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor.

Edilul a transmis că lucrările vor începe doar din primăvară, de la 1 aprilie, „pentru că sezonul rece ar crea destule probleme pentru constructor și pentru cetățenii municipiului Sebeș care vor să vină la Primărie”.

„Noi dorim să ne mutăm în Parcul Arini, avem o clădire aflată în proprietatea muncicipiului Sebeș, lângă baza sportivă. Acolo o să încercăm să ne mutăm pe o perioadă de un an, un an și ceva, cât vor dura lucrările”, a explicat Dorin Nistor.

Potrivit primarului, contractul prevede desfășurarea lucrărilor pe o perioadă de 12 luni. „Nu au fost prevăzute câteva lucruri, mă refer la partea de climatizare”, a mai spus Nistor.

Costurile pentru renovarea Primăriei ar fi de 1 milion de euro, fiind o clădire istorică

„Când vorbim de clădirea Primăriei nu vorbim doar de reparații ci și chiar de o extindere. Avem o curte interioară care se va transforma în spațiu închis. Va fi o extindere a holului, atât la parter cât și la etaj. O parte din clădire se demolează și se reconstruiește una nouă. O altă abordare a ceea ce înseamnă accesul la birouri și în zonele la relația cu publicul. Este un flux de oameni foarte mare și ar trebui să avem un acces mai ușor”, a mai explicat Dorin Nistor.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=140190



avatar Publicat de pe 8 Noi 2016. Publicat in ACTUALITATE, ADMINISTRATIE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei