|

Premiu „Business Initiative Directions” pentru firma de transport „Oprean” din Sebeş. Ceremonia de acordare a distincţiilor a avut loc la Geneva

Firma de transport Oprean SRL din Sebeş a fost premiată la un eveniment în cadrul Business Initiative Directions (B.I.D.) Awards, desfăşurat la Geneva, în perioada 10-12 martie. Acesta premiază firme din toată lumea, pentru calitate şi excelenţă în activitate.

Firma din Sebeş a fost premiată la categoria „Gold”, iar trofeul a fost înmânat patronului Ioan Oprean, de către preşedintele B.I.D., Jose E. Prieto. Reprezentanţii firmei consideră că acest premiu este un semn de recunoaştere a activităţii de peste 19 ani în domeniul transportului internaţional.

La ceremonie au participat reprezentanţii unor companii importante, din 74 de ţări.

14th Century International Quality ERA Convention Geneva 2012 cuprinde trei categorii de premii: Gold, Platinum şi Diamond. Criteriile de selecţie privind acordarea premiilor au urmărit: satisfacţia clienţilor, strategii de comunicare, performanţă, cifră de afaceri, management, proces de planificare şi luare a deciziilor, resurse umane, educare şi training ca proces continuu, venituri financiare, rezultate de business, ISO 9000 şi TQM.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=81452



avatar Publicat de pe 14 Mar 2012. Publicat in ACTUALITATE, ECONOMIE. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei