|

Preferaţii preşedintelui PDL Alba la „Parlamentare”. Vezi cine ar avea şanse, să candideze în colegiul Sebeș-Blaj

Preşedintele PDL Alba, Mircea Hava a dezvăluit, pentru Alba24.ro, numele candidaţilor care merită, în opinia sa, să candideze pentru alegerile parlamentare din toamnă. A confirmat că ar putea fi de acord doar cu cedarea unui singur loc, în cazul unui candidat „de la centru” şi a nominalizat în acest sens pe preşedintele PDL, Vasile Blaga.

Mircea Hava a declarat la emisiunea Testul de Sinceritate de pe Alba24, că nu are nici un parti-pris în ceea ce priveşte vreun candidat pe colegiile parlamentare din Alba şi că important este pe cine doreşte electoratul, cine are şanse de a câştiga la vot. Însă a recunoscut contribuţia unor oameni din partid şi a nominalizat unii candidaţi care, în opinia sa, au şanse de a prinde un loc în parlament.

„Actualii parlamentari au prioritate, pentru că avem o lege în cadrul partidului, prin care aceştia candidează pe colegiul pe care au fost. Se pot schimba. Însă ultima discuţie o avem tot in BPJ şi BPN. Ultima responsabilitate o are preşedintele (PDL Alba – n.r.)”, a spus Hava.

Referitor la faptul că şi-au manifestat intenţia de a participa la alegerile parlamentare un număr mare de democrat-liberali din Alba, Mircea Hava susţine că este bine că sunt mulţi candidaţi, pentru că se poate alege.

Colegiul Sebeş-Blaj este considerat o zonă destul de puternică pentru PDL, a mai spus Hava: „Poate să fie mai sigur pentru noi (despre Colegiul Sebeş-Blaj – n.r.), pentru că avem Blajul. În Sebeş s-a făcut o figură frumoasă, la 120 de voturi s-a pierdut, s-au adus voturi, din punct de vedere politic pot să spun că am câştigat, pentru că avem mai mulţi consilieri decât restul. Este un punct în plus pentru Dorin Nistor, care este candidat pentru colegiu, însă să nu uităm că este şi domnul deputat Clement Negruţ, care a punctat în zonă. La fel, şi la Blaj, este o zonă destul de puternică a PDL”.

Dintre potenţiali candidaţi, preşedintele PDL Alba i-a dat drept „siguri” pe Alexandru Pereş pentru Senat, Corneliu Olar, Clement Negruţ, dar a amintit şi de Ştefan Bardan, Dorin Nistor, Oana Badea şi, posibil Sorin Bumb – pentru deputaţi. A precizat că-şi doreşte foarte mult să îl convingă să candideze pe Tiberiu Todea (Apuseni), iar cu Traian Ursaleş (Zlatna – Cugir) „mai trebuie purtate nişte discuţii”. Nu în ultimul rând, l-a nominalizat pe Ionuţ Fulea, de ale cărui rezultate în campanie preşedintele PDL Alba este mulţumit.

„Candidaţii oficiali îi veţi afla la momentul potrivit. Nu îi ascundem. Aveţi o listă, dintre ei o să alegem. Poate va apărea cineva nou. Cornel Sandu, de exemplu, e un candidat foarte bun. Şi domnul Baco este un potenţial candidat. Îmi este greu, dacă mă uit la listă, să spun, acesta nu. Toţi sunt oameni care un muncit în campanie, care au un bagaj mare.

Dacă primarii au un număr suficient de voturi, foarte bine. Vă spun cinstit, nu poate decide un primar care aduce 500 de voturi în faţa Blajului, de exemplu. Da, şi cuvântul lor este hotărâtor, va decide BPJ, în care vom chema şi primarii la vot. Vor decide toţi cei care au o forţă în partid”, a mai declarat Hava.

În ceea ce priveşte acceptarea unui candidat „de la centru”, Mircea Hava a spus că va fi foarte greu, pentru că realizările aparţin politicienilor din Alba.

„Aş accepta un singur loc impus de la centru, dar va fi foarte greu, nu este cazul. Fiecare să-şi clădească castelul lui. N-aş vrea să vină cineva, după ce am lucrat atât şi să se aşeze. Doresc să fie un om din judeţul Alba, pentru că am lucrat cu albaiulienii. Nu am avut vreun ajutor imens de la centru. Tot ce am făcut este prin munca noastră. Atât timp cât vom fi noi aici, cu preşedintele şi Biroul Judeţean, nu va fi impus nimeni. Când noi o să dispărem, poate să impună pe cine vrea”, susţine preşedintele PDL Alba.

A recunoscut însă că sunt oameni politici la nivel naţional pe care-i apreciază: „Dacă – şi, repet, nu se va întâmpla lucrul acesta – Vasile Blaga ar dori să vină să candideze din partea noastră, m-aş bucura, pentru că este o personalitate şi este altceva. E camarad. Nu mi-e frică că vine peste doi ani de zile vine şi-mi spune, <hai, noroc>. Cu el, oricând aş face orice pas, în stânga sau în dreapta.

Dacă va dori M.R. Ungureanu, aş discuta foarte mult lucrul acesta, însă ar fi foarte greu să înclin balanţa, pentru că aici avem oameni”, a spus Mircea Hava.

În această perioadă, la nivelul filialei Alba a partidului se va face un sondaj, pentru a verifica preferinţele electoratului, în cazul fiecărui candidat.

Vă reamintim lista candidaţilor:

SENAT:

Colegiul Aiud – Ocna Mureș – Sebeș – Blaj

– Alexandru Pereș

Colegiul Alba Iulia – Zlatna – Cugir – Apuseni

– Corneliu Olar

– Mihai Baco

CAMERA DEPUTAȚILOR

Colegiul Alba Iulia

– Ștefan Bardan

– Marcel Simion

– Mihai Baco

Colegiul Zlatna – Cugir

– Traian Ursaleș

– Ionuț Fulea

– Radu Roșian

– Aurel Voicu

Colegiul Aiud – Ocna Mureș

– Claudiu Racuci

– Oana Badea

– Sorin Bumb

Colegiul Sebeş -Blaj

–  Dorin Nistor

– Clement Negruț

– Claudiu Racuci

– Cornel Sandu

Colegiul Apuseni:

– Marius Costinaș

– Corneliu Olar

– Adrian Bendea

– Tiberiu Todea

sursa: Testul de Sinceritate, talkshow exclusiv pe Alba24

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=125080



avatar Publicat de pe 18 Sep 2012. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei