|

Peste 50 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.270 de lei au fost aplicate la Aiud şi Sebeş

Poliţia din Aiud şi Sebeş au organizat o serie de acţiuni în vederea menţinerii siguranţei publice şi prevenirea accidentelor rutiere, în urma cărora au fost aplicate amenzi în valoare 8.270 lei. Cu această ocazie, poliţiştii de investigaţii criminale i-au identificat pe C.I., de 17 ani, B.V., de 38 de ani şi S.F., de 36 de ani, care, în cursul lunii mai 2012, au sustras de la o staţie de pompare un motor electric, în valoare de 2.500 lei.

În data de 14 iunie, între orele 7.00-13.00, Poliţia Municipiului Aiud a organizat, pe raza de competenţă, o acţiune ce a avut drept scop menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi prevenirea faptelor antisociale.

Cu ocazia acestei acţiuni, au fost constatate trei infracţiuni, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.570 de lei şi au fost suspendate 3 permise de conducere.

Poliţiştii de investigaţii criminale i-au identificat pe C.I., de 17 ani, B.V., de 38 de ani şi S.F., de 36 de ani, care, în cursul lunii mai 2012, au sustras de la o staţie de pompare un motor electric, în valoare de 2.500 lei.

Cu acelaşi prilej, a fost identificat B.T.V., de 42 de ani, din comuna Lopadea Nouă, care, în perioada martie – aprilie 2012, împreună cu un alt bărbat, au sustras un cazan de ţuică din gospodăria unui cetăţean din comuna Lopadea Nouă.

Faţă de cei doi suspecţi au fost întocmite actele premergătoare cercetării, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

În data de 14 iunie, între orele 08.00 – 13.00 si 15.00 – 20.00, efective din cadrul Biroului Rutier Sebeş au acţionat în vederea combaterii accidentelor rutiere cu urmări grave, având drept cauze nerespectarea regulilor privind depăşirea.

Au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.700 de lei, din care 3 pentru depăşire neregulamentară.

Celor 3 conducători auto care s-au angajat în depăşiri neregulamentare le-au fost suspendate permisele de conducere.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=96389



avatar Publicat de pe 15 Iun 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei