|

Peisajul literar al Sebeșului, îmbogățit cu un tânăr valoros. Lucian Nicolae scrie în prima sa carte despre „Chinul sincerității”

Sfârșitul anului 2012 a îmbogățit peisajul cultural-literar al micuțului „oraș al morilor” cu o nouă creație. Din inima Sebeșului, o peniță încă netocită a așternut primele rânduri, iar trăirile artistice ale unui tânăr de 19 ani au prins contur în paginile unui volum ce abia a văzut tiparul, o carte intitulată sugestiv „Chinurile sincerității”. Lucian Nicolae s-a lansat în universul plin de neprevăzut al prozei, iar scriitura sa a fost răsplătită cu premiul de debut al Editurii Contact Internațional din Iași.

„Nu cred că poate fi ceva mai pur decât copilul devenit adult prin cunoaștere”, aceasta este părerea scriitorului neurolog din Iași, Liviu Pandefunda, iar în cazul lui Lucian Nicolae afirmația se potrivește ca o mănușă. După ce a primit numeroase premii la concursurile de creație artistică la care a participat, tânărul născut în Calafat, dar crescut în Sebeș a îndrăznit să își aștearnă pe hârtie filosofia de viață, iar rezultatul au fost 182 de pagini de discurs epic în care se împletesc într-o manieră originală dramaturgia, filosofia, eseul și proza.

„Chinul Sincerității” a fost lansat în 24 octombrie la Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” din Sebeș, în prezența scriitorilor Maria Cornelia Postescu și Ioan Kamla, dar și a colegilor lui Lucian, iar volumul, descris de tânăr ca fiind unul „despre lumină și inițierea în tainele timpului, despre un drum pe care trebuie să îl străbați singur”, a fost un succes.

Cei care vor avea ocazia să lectureze cartea vor găsi în ea rânduri pline de sinceritate despre gânduri, rațiune, suflet, catharsis și chinul singurătății. Îi urăm succes tânărului scriitor și așteptăm să răsfoim următorul său volum.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=134436



avatar Publicat de pe 8 Feb 2013. Publicat in ACTUALITATE, Literatura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei