|

Partidul Conservator are un nou reprezentant în Consiliul Local Sebeș. Ileana Bogdan revine în funcție după demisia lui Feneșer

Partidul Conservator arem începând de săptămâna aceastam un nou reprezentat în Consiliul Local sebeș. Ileana Bogdan a revenit în funcția de consilier local al municipiului, pe locul deținut până în prezent de Gheorghe Feneșer. PC-ista a depus jurământul de învestire la începutul acestei săptămâni.

Demisia lui Gheorghe Feneșer din funcția de consilier local după instalarea sa ca prefect de Alba a schimbat ușor componența CL Sebeș. În locul acestuia a fost numită Ileana Bogdan, consilier local și în mandatul din 2012, înainte de alegerile locale. Aceasta a fost prima sub linie pe listele USL, astfel că, după plecarea lui Feneșer, vicepreședinta PC Sebeș a promovat pe funcție.

Ileana Bogdan este vicepreședinte al Organizației de Femei Sebeș, iar de profesie este asistent medical. Potrivit declarației sale de avere, Bogdan este administrator la SC BIN SRL, cu acţiuni de 10% în valoare de 91.785 lei şi administrator la SC DIN Dental.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=134340



avatar Publicat de pe 24 Ian 2013. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei