|

Parlamentarii de Alba se pregătesc de vacanță: TOPUL CHIULANGIILOR din 2014 și iniţiativele legislative ”produse” de la începutul anului

parlamentari albaCu gândul la soare, mare şi destinaţiile exotice care nu vor lipsi, cu siguranţă, din calendarul de vacanță, deputaţii şi senatorii mai au încă trei săptămâni până când „pun lacătul” pe birouri şi sertare. În ceea ce îi priveşte, deputaţii şi senatorii de Alba stau cu mult mai bine la capitolul absenteism decât la cel de iniţiative legislative. Probabil că aplică şi zicala „pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese”, deşi nu ştim care ar fi acelea, pentru că nu prea au cu ce se lăuda în afară de „chiulurile” din momentul votărilor. Cum zice o vorbă din popor „dacă lenea ar durea, ar fi pline spitalele”, cam aşa putem spune şi de ai noştri parlamentari de Alba, care adună absenţe cu „nemiluita”,  dar care nu le sunt scăzute din salariu. 

Zilele libere şi pauzele lungi sunt se pare ceea ce îi inspiră pe senatorii şi deputaţii de Alba să îşi facă tot mai multe absenţe în momentul votării unor propuneri legislative. Pe primele locuri se află deputații traseiști, semn că migrațiile politicienilor dăunează grav cetățenilor din buzunarul cărora li se plătesc salariile. În ultima vreme, deputatul Clement Negruţ se laudă cu „funcţia” de lider de grup la Camera Deputaţilor, la partidul în blugi, mai exact PMP, însă pare că merită să fie lider şi în fruntea deputaţilor „chiulangii”. A reuşit să adune de la începutul anului şi până acum nu mai mult de 191 de absenţe. Este urmat de deputatul Cornel Comşa, care a cumulat 158 de absenţe în Parlament. Comșa a părăsit PP-DD și a anunțat că-și va face propriul partid, probabil o construcție politică în care nimeni să nu-l tragă la răspundere pentru absențe. Tot un traseist, ”proaspătul” PSD-ist, deputatul Călin Potor se clasează pe locul trei şi ajunge pe podiumul deputaţilor „chiulangii” cu 146 de absenţe.  Următorul pe listă este deputatul PNL de Alba, Dan Coriolan Simedru  care a absentat de 138 de ori de la începutul anului.

Citeşte mai mult pe Alba24.ro.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=138445



avatar Publicat de pe 11 Iun 2014. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei