|

MIERCURI: Întreruperi în alimentarea cu GAZ pe zeci de străzi din SEBEŞ. Se execută lucrări la sistemul de distribuţie

INTRERUPERI GAZE.ON România transmite că serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat temporar, miercuri, pe mai multe străzi din Sebeş, pentru efectuarea unor lucrări.

Este vorba despre cuplarea unei conducte noi la sistemul de distribuţie.

E.ON Distribuţie va sista alimentarea cu gaze naturale, miercuri, 16 septembrie, începând cu ora 8.00, pe următoarele străzi din Sebeş: Av. Olteanu, Valea Frumoasei, Decebal, Lotrului, Piaţa Plevnei, 1907, Abatorului, Progresului, Morii, Primăverii, N. Bălcescu, Florilor, Cânepişti, Secaşului, A. Iancu, Griviţa, Crişan, Dorobanţi, 1848, Pieţii, Piaţa Dacia, Caragiale, Patria, P. Curcanu, M. Viteazu, 9 Mai, Cetăţii, Piaţa Libertăţii, 24 Ianuarie, Călăraşi, B. S. Delavrancea, Mărăşeşti, Mioriţei, Gării, Piaţa Primăriei, Cartier Lucian Blaga şi Cartier Aleea Parc.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă)

sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=139373



avatar Publicat de pe 14 Sep 2015. Publicat in EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei