|

MARŢI: Şedinţă la CL Sebeş. Investiţii, modernizări de străzi şi evenimente sportive. Ordinea de zi

primaria sebesConsilierii locali din Sebeş se reunesc în şedinţă ordinară, marţi, 30 septembrie, de la ora 14.00, cu 23 de proiecte pe ordinea de zi. Printre acestea se află amplasarea unor stâlpi cu lămpi solare de iluminat stradal în interiorul sensurilor giratorii din municipiu, modernizarea a patru străzi, darea în administrare a sediului Casei Artelor Sebeş, proiectul de alimentare cu apă în sat Răhău, PUZ pentru sală de festivităţi, cazare şi zonă de agrement în Sebeş. De asemenea, vor mai fi supuse la vot proiecte privind amenajarea unui iaz piscicol şi exploatare agregate minerale, în Lancrăm, zona Capul Deal, reabilitarea pistei de alergare de la terenul de fotbal din Baza Sportivă Arini, colaborare cu Agenţia pentru Agenda Digitală a României, înfiinţarea compartimentului Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi, activităţi sportive în muncipiul Sebeş, Parcul Arini, în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană a Mişcării – România 2014 şi cotizaţia la Salubris Alba.

Proiectul ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind majorarea Bugetului general centralizat al Municipiului Sebeş pe anul 2014, cu suma de 185.000 lei, precum şi utilizarea de la fondul de rezervă a sumei de 137.700 lei.

2. Proiect de hotărâre privind virarea excedentului bugetului de venituri proprii al activităţii de păşunat înregistrat la finele anului 2013.

3. Proiect de hotărâre privind introfucerea în inventarul domeniului public al Municipiului Sebeş a unui teren în suprafaţă de 56 mp, situat administrativ în extravilanul Municipiului Sebeş, str. Industriilor (teren donat de Star Assembly SRL, în zona fabricii de cutii de viteze Mercedes)

4. Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de folosinţă gratuită în favoarea d-nei Riţa Emanuela asupra terenului situat în Lancrăm, înscris în CF nr. 77848 Sebeş.

5. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentaţilor CL Sebeş în consiliile de administraţie ale şcolilor din învăţământul preuniversitar din Sebeş

6. Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului a clădirii centralei termice Lucian Blaga şi schimbarea destinaţiei din centrală termică în Casa Artelor Sebeş (valoare clădire 13.719,80 lei; va găzdui expoziţii şi alte evenimente artistice, după amenajare)

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea reabilitării pistei de alergare în jurul terenului oficial de fotbal nr. 1 din cadrul Bazei Sportive Arini.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii, prin licitaţie publică deschisă, a terenului în suprafaţă de 4 mp, situat administrativ în Sebeş, str. M. Kogălniceanu, vizavi de SC Kronospan SA, cu destinaţia amplasare panou publicitar tip backlight de dimensiuni 4m x 3 m.

9. Proiect de hotărâre privind amplasarea unor stâlpi cu lămpi solare de iluminat stradal în spaţiul situat în interiorul sensurilor giratorii din municipiul Sebeş.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii Protocolului de colaborare între Municipiul Sebeş şi Agenţia pentru Agenda Digitală a României.

11. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului social „Şcoala – Calea spre un viitor mai bun” (120 lei/copil la început de an şcolar, pentru achiziţionarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte; ajutor financiar destinat familiilor marginalizate, cu copii în situaţii de risc de abandon şcolar; pentru familii cu venit lunat net pe fiecare membru sub 450 lei; elevii să nu aibă mai mult de 20 de absenţe nemotivate şi să fi promovat anul şcolar anterior)

12. Proiect de hotărâre privind înfiinţarea compartimentului Centru de Zi pentru Persoane cu Dizabilităţi şi modificarea organigramei şi statului de funcţii al Serviciului Public de Asistenţă Socială Sebeş (din 1 octombrie).

13. Proiect de hotărâre privind desfăşurarea de activităţi sportive în muncipiul Sebeş, Parcul Arini, în cadrul proiectului „Săptămâna Europeană a Mişcării – România 2014.” (duminică, 5 octombrie, între orele 10.00 şi 17.00, în Baza Sportivă Arini, Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi va folosi gratuit terenul de fotbal nr. 2 şi trei terenuri de tenis de câmp pentru acest eveniment)

14. Proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale Centrului Cultural „Lucian Blaga” din subordinea Consiliului Local al municipiului Sebeş.

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Modernizare străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor”, municipiul Sebeş – proiect 23/2011 (pe baza datelor din studiu de fezabilitate şi a preţurilor de la nivelul anului 2012, investiţia din bugetul local este de 4.496.120 lei, din care lucrări construcţii-montaj 4.107.240 lei; durata de execuţie a lucrărilor este de 9 luni şi sunt prevăzute, reabilitarea reţelei de apă şi modernizarea carosabilului pe strada Aurel Vlaicu, extinderea reţelei de apă şi canalizare şi modernizarea străzii Sticlarilor şi modernizări pe străzile 8 Martie şi Fântâna de Aur)

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică deschisă a terenului în suprafaţă de 4 mp, situat administrativ în Sebeş, str,. Valea Frumoasei nr. 14, cu destinaţia amplasare panou publicitar de tip backlight de dimensiuni 4 m x 3 m.

17. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţii „Alimentare cu apă sat Răhău”, municipiul Sebeş.

18. Proiect de hotărâre privind încetarea valabilităţii HCL 252/2013 şi HCL 253/2013.

19. Proiect de hotărâre privind repartizarea în chirie a apartamentului nr. 13 din blocul 53, scara D, cartier Lucian Blaga Sebeş, locuinţe construite din fonduri ANL către Valamba Nicoleta Alina.

20. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei PUZ şi RLU proiect 7/2014 „Amenajare iaz piscicol şi exploatare agregate minerale” extravilan municipiul Sebeş, Lancrăm, zona Capul Deal (Total NSA Grup SRL Sălişte – Sibiu)

21. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei PUZ „Sală de festivităţi, cazare şi zonă de agrement” Sebeş, str. Abatorului nr. 39 (Eden Lucia SRL)

22. Proiect de hotărâre privind propunerea de atribuire teren aferent construcţiilor proprietate personală.

23. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr. 1 a Statului Asociaţiei şi cuantumul cotizaţiei datorate Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Salubris Alba” (2.300 de lei, cotizaţia aferentă trimestrului IV)

Informări:

– adresa Asociaţiei „Handbal Club Alba Sebeş”

– adresa Asociaţiei FC Viitorul Răhău

– notificarea familiei Zank prin avocat Leonard Mircea Lungu

– adresa cetăţeni str. Mircea cel Mare.

 

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=138634



avatar Publicat de pe 29 Sep 2014. Publicat in ADMINISTRATIE, BREAKING NEWS, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “MARŢI: Şedinţă la CL Sebeş. Investiţii, modernizări de străzi şi evenimente sportive. Ordinea de zi”

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei