|

Liderii USL Alba au semnat protocolul: Profesorul Alexandru Dăncilă este candidatul alianţei la Primăria Sebeş

După mai multe săptămâni în care Primăria Sebeş a reprezentat un măr al discordiei pentru USL Alba, aleşii celor două partide aflate în alianţă au ajuns la un comun acord privind omul pe care şi-l doresc la conducerea administraţiei respective, după alegerile din vară. Liderii PNL şi PSD au stabilit că profesorul Alexandru Dăncilă va fi candidatul USL la fotoliul de primar al Sebeşului.

Întâlnirile repetate pe care liberalii şi social-democraţii le-au avut pentru stabilirea candidatului de la Sebeş s-au concretizat prin semnarea unui protocol între cele două partide, cu 3+4 în favoarea PNL-PC. Dacă USL Alba îl va avea drept candidat la primărie pe Alexandru Dăncilă, funcţia de viceprimar din partea alianţei va reveni PNL. Deşi încă nu a fost stabilită persoana care va fi susţinută de USL Alba pentru funcţia de viceprimar,  numele preşedintelui PNL Sebeş, Radu Cristian este vehiculat ca al unui posibil candidat.

În ciuda zvonurilor potrivit cărora liberalii s-ar afla în discuţii cu Mugurel Sârbu pentru Primăria Sebeş, se pare că aceştia au decis să meargă pe mâna lui Dăncilă la alegerile din vară şi, mai precis, cea a social-democraţilor, care l-au susţinut pe acesta încă de la început.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=87546



avatar Publicat de pe 19 Apr 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

4 comentarii pentru “Liderii USL Alba au semnat protocolul: Profesorul Alexandru Dăncilă este candidatul alianţei la Primăria Sebeş”

  1. Miruna Turdeanu
    avatar

    Cine candideaza la Sebes trebuie sa ne asigure ca:
    1. Ne scapa de poluarea de pe platforma industriala si ca nu mimeaza actiunea impotriva poluarii, iar in realitate cere sponsorizari pentru campania electorala;
    2. Deblocheaza circulatia rutiera sebeseana prin darea in functiune a tronsonului de autostrada si a altor bretele de sosele ocolitoare.

  2. acela e DORIN NISTOR

  3. da dorin primar cel mai

  4. competent,ce sa faci cu dancila a fost cinci ani si nu a facut nimic!!!!

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei