|

GALERIE FOTO: „Fiii satului Doștat”, o (re)întâlnire a folclorului autentic, cu muzică, dansuri și costume populare

După ce au fost gazdele Festivalului Cultură pentru Cultură, zona Sebeș – Cugir, autoritățile locale din Doștat, dar mai ales oamenii satului au ținut să continue seria evenimentelor, cu sărbătoarea tradițională Fiii Satului Doștat. Astfel, duminică, 26 august, satul a fost punctul de reîntâlnire, pe meleagurile natale, al unei mulțimi de locuitori, plecați în toate zările. Cu această ocazie, aceștia au participat la activitățile organizate special pentru ei, la biserică și la căminul cultural din sat. Invitata evenimentului a fost „doamna cântecului transilvănean”, Sava Negrean-Brudașcu, care a oferit un spectacol folcloric minunat.

Festivitatea a început încă de dimineață, cu slujba sfintei Liturghii, la Biserica ortodoxă „Sfântul Nicolae”, Te Deum și o depunere de coroane la Monumentul Eroilor din incinta bisericii. Apoi, parada portului popular a constituit un veritabil regal folcloric, la care au participat atât „fiii satului”, cât și ansamblurile folclorice invitate.

Locuitorii comunei Doștat și-au etalat costumele tradiționale, dar și caii și căruțele frumos împodobite. Lăzi de zestre, chiuitoare, miri, mirese, fete, feciori, dansuri și cântece, toate au făcut din sărbătoarea Fiilor Satului un moment emoționant și plăcut. La eveniment au participat, pe lângă primarul Emilia Livia Cândea, și deputații Teodor Atanasiu și Clement Negruț.

În continuare, la Căminul Cultural a avut loc un spectacol folcloric de muzică și dansuri, susținut de ansamblurile folclorice invitate: Ansamblul Județului Alba (dirijor Alexandru Pal, coregraf Nicolae Lupșe, cu soliștii Cătălin Hașa și Nicolae Tuhuț), ansamblul Rapsodia Someșeană din Cluj Napoca, Ansamblul „Floarea de Colț” din Galda de Jos, cu interpretarea artistei Oana Denisa Mateș și a formației de dansuri care și-au prezentat generosul repertoriu: „Învârtită”, „Hațegană”, „Călușari”, „Jienească”, „Haidău”, „Barbunc”, „Criș”, „Mureș”, „Bihor”.

După spectacolul oferit de cele trei ansambluri folclorice, pe scenă a urcat Sava Negrean-Brudașcu, spre încântarea deplină a publicului. Cântăreața a oferit, și de această dată, un recital grandios, desăvârșind sărbătoarea Fiilor Satului Doștat.

FOTO: Vali CIONTEA

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=117738



avatar Publicat de pe 27 Aug 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei