|

FOTO-VIDEO: Zilele Cetăţii Sebeş au luat sfârşit. Ultima zi a fost dedicată iubitorilor de muzică populară

În cadrul sărbătorii Zilelor Cetăţii Şebeş, invitaţii au avut parte, duminică, de momente plăcute şi interesante. Cei prezenţi la Sebeş au urmărit animaţie medievală, dansuri, dueluri, dar şi un spectacol de muzică populară si multe alte evenimente menite să mulţumească vizitatorii Cetăţii.

Ultima Zi a Cetăţii Sebeş de anul acesta a fost dedicată scenetelor medievale şi muzicii populare. Cei care nu au reuşit să ajungă în prima zi a festivalului şi au ratat luptele sau dansurile medievale, au putut să admire duminică îndemânarea şi forţa tinerilor cavaleri şi frumoasele domniţe. Spectatorii au avut parte de dueluri, dansuri, târg medieval, iniţieri în arta armelor şi multe altele. De asemenea, iubitorii muzicii populare au avut parte de un spectacol pe gustul lor. Mari artişti precum Veta Biriş, Adina Hada, Mariana Anghel, Sava Negrean-Brudaşcu, dar şi formaţii locale, precum Ansamblul Folcloric „Felician Fărcaşiu”  Sebeş, Ansamblul „Ceata Junilor” si Marcel Părău şi mulţi alţii au urcat pe scenă pentru a-i încânta.

Pentru cei care preferă un alt gen muzical, I Love Radio point a pregătit o petrecere în aer liber cu hiturile momentului.
La ora 24.00 a fost programată închiderea oficială a celei de-a II-a ediţii a Zilelor Cetăţii Sebeşului, cu focul de artificii.

 

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=114978



avatar Publicat de pe 19 Aug 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “FOTO-VIDEO: Zilele Cetăţii Sebeş au luat sfârşit. Ultima zi a fost dedicată iubitorilor de muzică populară”

  1. Voi chiar aveti nevoie de fotografi!!!

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei