|

FOTO-VIDEO: Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, în vizită în județul Alba. A inspectat şantierul autostrăzii de la Balomir

Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi a vizitat, marţi, judeţul Alba. A participat la o conferință de presă organizată la sediul PNL Alba și a inspectat stadiul lucrărilor la autostradă, punctul de lucru Balomir.

Silaghi s-a aflat, începând cu ora 10.00 la Cugir, s-a întâlnit la sediul Primăriei cu reprezentanți ai PNL Alba, iar în jurul orei 11.15 a ajuns la punctul de lucru al autostrăzii de la Balomir. În timpul vizitei din zona Cugir, ministrul a fost însoţit de prefectul Dan Simedru, primarul Adrian Teban, preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu şi vicepreşedintele PNL Alba, Florin Roman.

Ministrul a declarat că nu este normal ca un oraş cu 30.000 de locuitori cum este Cugirul să nu aibă ieşire la autostradă şi şi-a exprimat intenţia de a găsi soluţii pentru rezolvarea problemei.

„În 14 mai, primarul Adrian Teban a formulat o adresă către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pentru executarea unui nod la autostradă. Trebuie să vorbim cu proiectantul pentru a găsi o soluţie, pentru că nu este normal ca ieşirea şi intrarea la autostradă să se facă în dreptul unei comune cu nici 3000 de locuitori şi oraşul Cugir, cu peste 30.000 de locuitori este văduvit de aceasta. E adevărat că este un proiect pe fonduri europene, unde este mai greu de intervenit, dar intervenţia noastră este justificată în acest sens”, a spus ministrul Silaghi.

Reamintim că administraţia locală din Cugir a sesizat ministerului lipsa accesului la autostrada Orăştie-Sibiu, în zona Şibot, din cauza căreia oraşul de la poalele Drăganei ar putea resimţi urmări negative, din punct de vedere economic şi social.

La Cugir, ministrul a mai făcut referire la Drumul Judeţean 704, de acces spre zona turistică Şureanu, despre care a spus că un proiect de reabilitare a acestuia formulat de CJ Alba va primi sprijin de la minister. De asemenea, în atenţia MTI se află drumul expres Sebeş – Turda şi dezvoltarea judeţului Alba în contextul amenajării de infrastructură rutieră cu autostrăzi şi drumuri rapide.

La ora 12.00, ministrul a participat la o întâlnire cu presa la sediul PNL Alba. Printre subiectele discutate în prezența ministrului se numără și problema  fostului studiu de fezabilitate făcut de ministrul Orban privind drumul rapid care să lege cele două autostrăzi, Bechtel și cea de pe Culoarul IV European, dar și despre un proiect mai vechi inițiat de Teodor Atanasiu în 2004, privind dezvoltarea turistică din Carpaţii Meridionali, pe teritoriul județului Alba.

Ministrul a tratat la Alba Iulia și problema drumului de pe Valea Sebeșului, Transalpina. Acesta susține că termenul final prevăzut în proiect pentru terminarea lucrărilor, septembrie 2012, va fi respectat și că investiția este realizată în prezent în proporție de 81,5%. Proiectul se ridică la valoarea totală de 1.316.650.000 lei.

Pe trei fronturi se lucrează și la autostrada Orăștie-Sibiu, unde firmele contractate au asigurat în fața ministrului că va fi respectat termenul de finalizare prevăzut pentru aprilie 2013. Silaghi a asigurat că, în cazul în care aceste termene vor fi depășite și nu se va realiza la timp darea în funcțiune , vor fi aplicate sancțiuni.

Vizionați integral declarațiile ministrului Ovidiu Silaghi la Alba Iulia:

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=94568



avatar Publicat de pe 5 Iun 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

4 comentarii pentru “FOTO-VIDEO: Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, în vizită în județul Alba. A inspectat şantierul autostrăzii de la Balomir”

  1. Mai bine publicati ceva poze cu autostrada si ceva detalii de acolo.
    Lasati-l pe vopsitul asta ca nu stie pe ce lume este.
    de ce nu mai posteaza ministerul transporturilor filmulete cu stadiul lucrarilor la autostrada? Au ceva de ascuns?

  2. Doamne da urat mai e…zici ca-i vampir

  3. VREM FILMULETE!!!

  4. Se uita Piticul Atomic la Harta, ca mata in calendar!

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei