|

FOTO: Eveniment cultural la Centrul Cultural „Lucian Blaga”. Cercetări, poveşti, mărturii şi un volum: „Sebeş, istorie şi tradiţii locale”

1Centrul cultural „Lucian Blaga” a găzduit luni după-amiază lansarea volumului „Sebeş, istorie şi tradiţii locale”, precum şi a revistei „Sebeşul povestit”. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai comunităţii locale, profesori, oficialităţi. De asemenea, „Cam atât”, trupa de teatru a Liceului Tehnologic Sebeş, coordonată de prof. Sanda Burţă a întregit atmosfera cu un moment artistic.

Evenimentul a marcat finalizarea proiectului „Istorie locală – istorie orală – istoria Sebeşului” ce a avut drept scop dezvoltarea competenţelor de formare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sebeşean în vederea educării şi instruirii elevilor şi a comunităţii locale, precum şi promovarea tradiţiilor şi a valorilor istorice locale, dar şi generarea unor iniţiative antreprenoriale de valorificare a patrimoniului istoric şi cultural al municipiului Sebeş. „Sebeşul are nevoie de astfel de evenimente care să promoveze spaţiul cultural”, a precizat primarul Alexandru Dăncilă.

Poveştile şi mărturiile autentice despre oamenii şi istoria localităţii au fost cuprinse în volumul „Sebeşul – istorie şi tradiţii locale”, precum şi în broşura „Sebeşul povestit” , publicaţii care au readus în atenţia tuturor frânturi din viaţa acestui oraş. „În demersul propus, istoria nu mai este înţeleasă ca un efort de cunoaştere a trecutului generic, ci tinde să stimuleze cercetarea istoriei regionale şi locale prin apelarea la metodele de cercetare proprii altor ştiinţe social – interviul, chestionarul, oferind astfel şansa cunoaşterii în adâncime a trecutului-realitate”, a precizat conf. univ. dr. Ionuţ Costea de la Facultatea de Istorie şi Filozofie Cluj-Napoca, coordonatorul volumului „Sebeşul – istorie şi tradiţii locale”.

Un moment aparte al evenimentului a fost şi prezentarea primelor numere ale revistei „Sebeşul povestit”, publicaţii în care elevi şi profesori au pus la un loc poveşti minunate despre oameni şi locuri. „Fiecare colţ din ceea ce fost şi este Sebeşul îşi are propria poveste. Ne putem imagina cât de frumos trebuia să fie în zilele de sărbătoare, când doamnele cochete se plimbau cu trăsura, sau, mai târziu, în primele automobile pe strada principală; magazinele de la parterul caselor în pragul cărora patronii te invitau să intri şi să vezi noutăţile aduse tocmai de la Viena sau pur şi simplu, să cumperi pâine proaspătă. Peste drum, în faţa primăriei, te aştepta Piaţa Mare, unde ţăranii români îmbrăcaţi în portul tradiţional aduceau, în fiecare joi şi sâmbătă, fructe şi legume cultivate în grădinile lor de zarzavaturi din Zăvoi, Gusu, Saxonii Noi, Joseni sau Uliţa Grecilor. Apoi totul s-a schimbat. Războiul, deportarea saşilor, comunismul sunt alte file răsfoite ale istoriei noastre locale”, a precizat Rodica Groza, preşedintele Asociaţiei GISAS Sebeş.

Materialele publicate pot constitui un suport pentru realizarea unei programe şi a unui suport de curs opţional de „Istoria Sebeşului” care să fie studiat în liceele şi şcolile gimnaziale din localitate.

Proiectul a fost derulat prin Centrul cultural „Lucian Blaga” Sebeş în parteneriat cu Asociaţia GISAS Sebeş, Facultatea de Istorie-Filozofie Cluj-Napoca, Institutul de Istorie Orală Cluj-Napoca, precum şi instituţiile de învăţământ preuniversitar din localitate şi finanţat de Consiliul local Sebeş.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=137765



avatar Publicat de pe 5 Feb 2014. Publicat in ACTUALITATE, Literatura. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei