|

(FOTO) „Educaţie muzicală concertantă” pentru elevii din Alba: Lecţii de muzică şi recitaluri live în oraşele judeţului

Consiliul Județean Alba, în parteneriat cu Liceul de muzică și arte plastice din Alba Iulia și Inspectoratul Școlar al Județului Alba a demarat un nou proiect educativ destinat elevilor din județul Alba. Sub titulatura de „Educație muzicală concertantă”, elevii din Alba au ocazia de a asista la o serie de lecții de muzică, ilustrate cu recitaluri live de muzică simfonică, canto și folclor, organizate în orașele județului Alba. Până acum au avut loc astfel de lecții de muzică în Blaj, Cugir și Ocna Mureș, urmând ca proiectul să se desfășoare în toate orașele din Alba.

Miercuri, 25 aprilie, de la ora 17.00, a fost rândul Alba Iuliei să intre în acest proiect, lecția deschisă de muzică urmând să se desfășoare la Casa de Cultură a Sindicatelor, în sala mare.

Am inițiat acest proiect din dorința de a-i ajuta pe tinerii județului Alba sa-și desăvârșească educația muzicală și să poată discerne mai ușor valorile culturale autentice. În condițiile în care în școală se face doar aproximativ o oră de educație muzicală pe săptămână, există o nevoie stringentă de completare a acestor cunoștințe.

Elevii a avut ocazia de a vedea transpuse pe scenă noțiuni pe care le învață la școală. Fiecare lecție de acest fel are o durată de două ore, timp în care celor din sală li se prezintă instrumentele muzicale, noțiuni de teoria și istoria muzicii, precum și recitaluri care ilustrează toate aceste noțiuni teoretice. Este un mod foarte plăcut de a învăța ceva util și de a destinde, în același timp.

Peste tot pe unde acest proiect a fost deja prezentat sălile au fost pline și cred că este un proiect de care ar trebui să profite toți profesorii de muzică din județ”, a spus domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.

Fiecare dintre aceste lecții deschise de muzică cuprinde o parte teoretică, în care sunt prezentate noțiuni de istoria și teoria muzicii și sunt prezentate instrumentele muzicale, fiecare noțiune fiind apoi ilustrată cu un micro-recital. Pe lângă instrumentele clasice, precum pianul, vioara, chitara clasică, sau clarinetul, prezentarea cuprinde și un instrument mai puțin cunoscut – marimafonul, instrument pentru care Liceul de muzică din Alba Iulia a obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale. În cadrul spectacolului au loc și recitaluri ale Orchestrei simfonice a Liceului, recitaluri de canto, dar și de folclor, Taraful Liceului de muzică fiind cel care încheie spectacolul.

În luna mai, proiectul va fi prezentat și la Sebeș, Câmpeni și Baia de Arieș, urmând ca până la finalul anului să ajungă în toate orașele județului Alba.

Intrarea la toate spectacolele din cadrul proiectului este liberă.

FOTO: Vali CIONTEA

[nggallery id=182]

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=88212



avatar Publicat de pe 24 Apr 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei