|

Donaţie de cărţi către Republica Moldova. 300 de volume vor ajunge în oraşul Străşeni

Sub deviza „Zâmbiţi, nu pentru a-i cuceri pe ceilalţi, ci pe voi înşivă!”, comunitatea socio-educativă din Sebeş va dona un număr de 300 de volume Bibliotecii oraşului Străşeni. Campania, intitulată Smile21, se desfăşoară cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene, la iniţiativa preşedintelui Ligii Scriitorilor Români, filiala Alba, Petru Făgăraş

Donaţia de carte va avea loc pe data de 27 octombrie, dată la care oraşul Străşeni din Republica Moldova sărbătoreşte hramul localităţii. Cele 300 de volume ce vor ajunge în Biblioteca oraşului de peste Prut au fost strânse cu sprijinul Bibliotecii Județene “Lucian Blaga”, a Ligii Scriitorilor Români, filiala Alba, a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Alba- Hunedoara, a Consiliului Județean Alba şi a Centrului Cultural “Lucian Blaga” din Sebeș. Valoarea cărţilor ce vor lua drumul Republicii Moldova este de peste 7.000 lei.

“ Activitǎţile de acest gen se desfasoara tot mai mult în mod spontan, pornind de la valorile umane şi libertatile celor din Romania şi Republica Moldova, de a alege solidaritatea pentru atingerea unor obiective mai mari, dincolo de interesele lor imediate şi specifice” a declarat preşedintele Ligii Scriitorilor din România-Filiala Alba şi partener în campanie, Petru Făgăraş.

Reamintim că luni, 22 octombrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, Consiliul Local  a aprobat înfrăţirea municipiului Sebeş cu oraşul Străşeni.

 

 

 

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=133354



avatar Publicat de pe 25 Oct 2012. Publicat in ACTUALITATE, Cultura, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei