|

Din 1 septembrie: Se redeschid posturile de poliție rurală. Vezi noua organizare a secțiilor

De la 1 septembrie se reînființează posturile de poliție rurală, la nivel național, ca urmare a creșterii criminalității, în cele 8 luni în care acestea nu au funcționat. În județul Alba, este vorba despre 67 de posturi de poliție comunale, care aparțin de 11 secții de poliție municipale, orășenești și comunale. Acestea vor fi conduse de șefi de post și vor fi prevăzute cu până la 5 polițiști. Conducerea IPJ Alba a prezentat câteva detalii despre noua organizare a secțiilor.

După 8 luni în care locuitorii din mediul rural s-au confruntat, mai mult decât înainte, cu furturi, jafuri, sandaluri și alte probleme, aceștia vor putea să se simtă din nou în siguranță de la 1 septembrie, când în sate revin șefii de post de poliție, împreună cu patrule formate din 2 până la 5 polițiști, în funcție de numărul de populaţia din comună.

Prin reînființarea posturilor de poliție comunală, polițiștii din sat vor putea dezvolta mai ușor o relație cu cetățenii, se va reduce timpul de intervenție la evenimentele sesizate, aceștia vor putea fi mult mai prezenți pe teren.

De asemenea, se vor reduce cheltuielile de carburanți, mentenanță a autospecialelor, cheltuieli care au crescut semnificativ din octombrie 2011. La o evaluare comparativă efectuată de poliție, în cele 8 luni au crescut cheltuielile cu chiriile cu 27%, cheltuielile de personal – transport la/de la locul de muncă au crescut cu 49%, cele de mentenanță au crescut cu 69%, iar cele de combustibil, cu 15%.

Secțiile din mediul rural din județul Alba vor fi organizate în felul următor:

Secția de Poliție Rurală nr. 1, Galda de Jos are în coordonare posturile: Galda de Jos, Cricău, Întregalde, Meteș, Sântimbru și Almașu Mare

Secția de Poliție Rurală nr. 2, Vințu de Jos are în coordonare posturile: Vințu de Jos, Șibot, Săliștea, Ciugud, Ceru Băcăinți, Blandiana și Berghin

Secția de Poliție Rurală nr. 3 Aiud are în coordonare posturile: Lopadea Nouă, Livezile, Ponor, Râmeț, Râmetea, Rădești, Stremț, Hopârta și Mirăslău

Secția de Poliție Rurală nr. 4 Ocna Mureș are în coordonare posturile: Unirea, Fărău, Lunca Mureșului, Noșlac

Secția de Poliție Rurală nr. 5 Blaj are în coordonare posturile: Cergău, Crăciunelu de Jos, Bucerdea Grânoasă, Roșia de Secaș, Cenade, Valea Lungă, Mihalț

Secția de Poliție Rurală nr. 6 Jidvei are în coordonare posturile: Jidvei, Cetatea de Baltă, Sâncel și Șoma

Secția de Poliție Rurală nr. 7 Sebeș are în coordonare posturile: Săsciori, Pianu, Câlnic, Gârbova și Șugag

Secția de Poliție Rurală nr. 8 Șpring are în coordonare posturile: Șpring, Cut, Daia Română, Doștat, Ohaba

Secția de Poliție Rurală nr. 9 Cîmpeni are în coordonare posturile: Albac, Arieșeni, Avram Iancu, Bistra, Gârda de Sus, Horia, Poiana Vadului, Scărișoara, Sohodol, Vidra și Vadu Moților

Secția de Poliție Rurală nr. 10 Abrud are în coordonare posturile: Bucium, Ciuruleasa, Roșia Montană, Mogoș

Secția de Poliție Rurală nr. 11 Baia de Arieș are în coordonare posturile: Lupșa, Sălciua, Poșaga, Ocoliș.

În mediul rural își vor desfășura activitatea un număr de 236 polițiști, din care 15 ofițeri și 221 agenți. 15 ofițeri și 69 de agenți vor activa la secțiile de poliție rurale, iar 152 de agenți își vor desfășura activitatea la posturile de poliție comunale. Din 1 septembrie, au fost împuterniciți 67 de agenți de poliție care să îndeplinească atribuțiile specifice șefului de post, urmând a se organiza un concurs sau examen pentru ocuparea acestor funcții.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=118649



avatar Publicat de pe 31 Aug 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei