|

Deschiderea celor două centre de permanență pentru bolnavi în Alba Iulia, amânată pentru luna septembrie

Deschiderea celor două centre de permanență în Alba Iulia destinate pacienților cu afecțiuni tratabile de către medicii de familie a fost amânată pentru luna septembrie din cauza lipsei de finanțare de la Ministerul Sănătății. Directorul DSP Alba, Horia Timiș asigură însă că, aceste centre vor deveni o realitate în municipiul nostru și că este doar o chestiune de timp.

Deși era programat să fie inaugurate în luna august, centrele de permanență destinate bolnavilor vor fi deschise cel mai probabil la începutul lunii septembrie. Horia Timiș a explicat că, singura problemă în acest moment este lipsa finanțării pentru acoperirea costurilor de personal dar că, Ministerul Sănătății asigură că această situație va fi soluționată în următoarele două săptămâni.

Conducerea DSP Alba susține că a fost rezolvată deja problema spațiilor unde vor fi amplasate aceste centre precum și pregătirea medicilor de familie.  Unul dintre acestea va fi deschis la parterul Policlinicii situate pe strada Mușețelului din Alba Iula iar cel de-al doilea centru va fi amenajat cel mai probabil în zona Ampoi din centrul municipiului.

Centrele de permanenţă sunt unităţi sanitare care funcţionează în afara programului normal de lucru al cabinetelor medicale individuale, deservite de medici de familie şi care asigură continuitatea asistenţei medicale primare, pentru pacienții cu probleme de sănătate ușoare.

În prezent, în judeţul Alba există patru centre de permanenţă la Ocna Mureş, Zlatna, Baia de Arieş şi zona Munţilor Apuseni. La începutul anului 2012, DSP Alba anunța că intenționează să mai deschidă încă patru centre de permanenţă: două în Alba Iulia, unul în zona oraşului Sebeş şi unul în zona oraşului Blaj.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=110452



avatar Publicat de pe 6 Aug 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei