|

Deputatul Clement Negruţ este noul vicepreşedinte al grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor

Deputatul Clement Negruţ a fost numit recent vicepreşedinte al grupului parlamentar din Camera Deputaţilor. Anunţul a fost făcut chiar de către politician, care a explicat că obligaţiile aduse de noua funcţie l-au determinat să nu-şi dorească o candidatură la Primăria Sebeş.

Dat fiind faptul că, la un moment dat, numele său a fost vehiculat ca al unui posibil candidat la Primăria Sebeş, Negruţ a dorit să explice motivele pentru care nu şi-a dorit această funcţie: „Am fost nominalizat, la momentul zero, în Biroul Permanent Judeţean, era vorba să se facă un sondaj, dar sigur acel sondaj, în ceea ce mă priveşte, trebuia finalizat foarte repede, întrucât eu nu am domiciliul pe Sebeş. Candidaturile se depun cu 40 de zile înainte, dar eu nu aş fi candidat niciodată ca să nu mă pot vota. Eu, ca să mă pot vota, trebuia să am mutaţia cu trei luni înainte. Mai mult, în discuţiile avute cu organizaţia locală, toţi colegii mi-au spus că poziţia mea de deputat trebuie să mi-o menţin până la finalizarea mandatului. La fel, şi ceilalţi colegi primari din Colegiul Sebeş-Blaj m-au rugat să nu renunţ la mandatul de deputat. De două săptămâni, sunt viceliderul grupului parlamentar al PDL de la Camera Deputaţilor şi sigur e din nou o poziţie care îmi aduce oarecare obligaţii în plus faţă de ceea ce am în momentul de faţă”.

Negruţ a declarat că se află alături de echipa de la Sebeş: „Vom lucra astfel încât să fim alături de Primăria Sebeş, în condiţiile în care va fi o luptă clară între Mugurel Sârbu şi Alexandru Dăncilă, indirect prin PNL şi PSD. PNL îl vrea pe Sârbu, PSD îl vrea pe Dăncilă, iar noi putem câştiga Primăria Sebeş. În Sebeş au fost numai primari din Sebeş, ultimele două mandate au fost destul de neclare şi cu probleme foarte mari. Poate acum sebeşenii spun, hai să încercăm şi o altă variantă (n.r. – Dorin Nistor)”.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=81779



avatar Publicat de pe 16 Mar 2012. Publicat in POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei