|

Concert de colinde și scenetă de Crăciun, oferite de copiii din cadrul Așezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeș

filantropiaCopiii ocrotiţi în cadrul Aşezământului Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş au pregătit cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun un concert de colinde şi o scenetă despre Naşterea Domnului. Serbarea de Crăciun a avut loc marţi, 17 decembrie, în Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul „Mihail Kogălniceanu” din Sebeş. Au participat atât copiii din cadrul Centrului Educaţional, cât şi cei din Casa de tip familial. „Cei 12 copii din Casa de Tip Familial şi cei 25 de copii din cadrul Centrului Educaţional au recitat poezii, au colindat şi au jucat rolul magilor binevestind naşterea Domnului Iisus. La eveniment au luat parte părinţii, bunicii, beneficiarii Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi ai Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor cu handicap, autorităţi locale şi judeţene.

„Mulţumim pe această cale celor care s-au împărtăşit împreună cu noi de vestea Naşterii Domnului”, a precizat părintele Gheorghe Marin, preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sebeş.

Aşezământul social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş funcţionează în cadrul reţelei Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sebeş cu 6 module sociale acreditate pentru 120 de beneficiari respectiv: casă de tip familial, centru educaţional, serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice şi a celor cu handicap, cantină socială şi un atelier protejat pentru persoane cu handicap. În cadrul casei de tip familial sunt ocrotiţi în prezent 12 copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 17 ani, aflaţi în dificultate, iar centrul educaţional are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi familial pentru 25 de copii din municipiul Sebeş, care provin din familii defavorizate, dezorganizate sau monoparentale, precum şi din familii cu venituri reduse şi nivel educaţional scăzut. Centrul Educaţional funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale” derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Activitatea Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Sebeş este coordonată de părintele Gheorghe Marin.

Roxana CAZACU

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=137623



avatar Publicat de pe 19 Dec 2013. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei