|

Chartarea Clubului Interact Sebeş: Juniorii de la Rotary au fost recunoscuți la nivel internațional

Sâmbătă, 29 septembrie, a avut loc constituirea Clubul Interact Sebeş. În cadrul evenimentului ce a avut loc la restaurantul din incinta Hotelului Nicky din Arini, s-a derulat ceremonia de chartare a clubului, fapt ce presupune recunoaşterea la nivel internaţional al acestuia.

Cluburile Interact îşi desfăşoară activitatea sub egida Rotary Internaţional şi se adresează exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani. Am putea spune aşadar că Interact este în esenţă un fel de “Rotary junior”. Aceste organizaţii îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea cluburilor Rotary individuale existente la nivelul fiecărei comunităţi, fiind totodată sponsorizate de acestea. Deşi “părinţii” rotarieni asigură suport, îndrumare şi finanţare, cluburile Interact au existenţă de sine stătătoare, beneficiind de autonomie şi de structură de conducere proprie.

Prin intermediul Interact, tinerii având calitatea de membri ai acestuia, dezvoltă relaţii de prietenie şi colaborare cu omologii lor la nivel naţional şi internaţional şi învaţă în acest fel să îşi dezvolte calităţile de lider şi integritatea personală. Totodată, prin intermediul activităţii desfăşurate în cadrul clubului, tinerii au posibilitatea de a-şi arăta altruismul şi respectul faţă de semenii lor, învăţând în acelaşi timp importanţa autoresponsabilizării şi a muncii susţinute.

Interact Sebeş

Interact Sebeş face parte din Districtul 2241 România şi Republica Moldova şi are în acest moment 19 membri, cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Tinerii sunt elevi ai Colegiului  “Lucian Blaga” şi ai Liceului Tehnologic din Sebeş,.

Conform preşedintelui fondator, Radu Alexandru, principalul obiectiv al Interact Sebeş îl constituie promovarea istoriei municipiului, cel mai important proiect derulat în acest sens fiind cel al Ordinului Scutierilor Cetăţii Mulbach. Prin intermediul acestuia, interactienii au participat cu scenete istorice la evenimentele culturale ce au avut loc la nivelul municipiilor Sebeş, Alba Iulia, Sibiu şi Bistriţa.

Pe lângă promovarea istoriei vechiului burg săsesc, clubul mai are ca obiective întrajutorarea semenilor prin organizarea de acţiuni umanitare, precum şi păstrarea unui mediu curat. Cât priveşte acţiunile de mediu, deşi sunt la început de drum, interactienii se mândresc cu un proiect ce s-a făcut remarcat şi s-a bucurat de succes, şi anume ecologizarea Văii Secaşului.

Pentru a deveni membri ai clubului, tinerii interesaţi trebuie să dovedească altruism faţă de comunitatea locală, orientare faţă de semeni, interes şi implicare în acţiuni de voluntariat şi, extrem de important, să manifeste seriozitate şi determinare în acţiunile pe care le întreprind.

Chartarea clubului

În cadrul ceremoniei de chartare, preşedintele Rotary Sebeş, domnul Gheorghe Beldean, a înmânat membrilor Interact Sebeş insignele oficiale precum şi Charta organizaţiei, respectiv actul oficial de recunoaştere a existenţei clubului la nivel internaţional, document emis de Rotary Internaţional. Preşedintelui fondator  i-a fost înmânat însemnul oficial al clubului.

Tot cu ocazia evenimentului prilejuit de chartarea clubului, interactienii şi-au ales preşedintele pentru anul 2012-2013. Acesta este Dorin Negrea.

La eveniment au fost prezenţi membri ai Rotary Sebeş, printre care şi domnul Mircea Manu, rotarianul care a sprijinit constituirea clubului, precum şi reprezentanţi ai Interact din Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Târgu Mureş.

 

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=132216



avatar Publicat de pe 1 Oct 2012. Publicat in ACTUALITATE, Educatie, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei