|

Centrul municipiului Sebeș, făcut „țais”. Proiect ambițios, de circa 4 milioane de euro. Ce se va schimba

sebesAlei pietonale, clădiri renovate, iluminat stradal nou, acces auto restricționat, mobilier de decor, piațetă și un parc modern. Acestea ar fi câteva din ideile primarului din Sebeș, Dorin Nistor, pentru „schimbarea la față” a centrului municipiului. Primarul spune că se află în faza de documentare și speră că până în vara anului viitor să poată demara procedura de licitație pentru investiția estimată la 4-5 milioane de euro.

Circulatie Sebes 1Din această lună am demarat acțiunea privind reabilitarea municipiului Sebeș. Așa cum am declarat încă de la preluarea mandatului, una din prioritățile mele este reabilitarea centrului municipiului Sebeș. Începem cu un plan urbanistic zonal, după care începem cu o documentație tehnică și proiect tehnic și execuție. Această lucrare este în derulare. Sperăm că până în lunile iunie-iulie, anul viitor, să finalizăm partea de documentație, astfel încât să trecem la achiziționarea lucrărilor”, a declarat primarul Dorin Nistor.

Potrivit edilului, reabilitarea centrului prevede tot ceea ce înseamnă utilități, schimbarea rețelelor de apă și canalizare, îngroparea cablurilor și instalațiilor electrice, iluminat public și restricții de trafic.

dorin nistorVrem să abordăm centrul municipiului pe tot ceea ce însemnă artere de circulație cu piatră cubică, dorim ca accesul auto să fie doar de intrare și nu de tranzit, să modificăm aleile pietonale, să le facem mai ample, mă refer la strada Lucian Blaga, pentru ca partea de promenadă să primeze. Vor fi puse în valoare și clădirile de pe centrul orașului. De asemenea în zona Școlii nr.2, avem un părculeț care va rămâne piațetă”, spune Dorin Nistor.

Fiind o lucrare amplă, costurile sunt pe măsură. Primarul estimează că reamenajarea va costa în jur de 4-5 milioane de euro.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=140205



avatar Publicat de pe 8 Noi 2016. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Un comentariu pentru “Centrul municipiului Sebeș, făcut „țais”. Proiect ambițios, de circa 4 milioane de euro. Ce se va schimba”

  1. Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a fost refulata sau curatata mecanic.Are 50%din diametru depuneri grosiere,iar P.E.este facut usor de executat.Rugam primaria[vice prim.A.Bogdan]sa continue actiunea demarata in toamna 2016 cu cetatenii.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei