|

Campania „Adolescenţă în siguranţă”. Jandarmii au organizat acţiuni informative pentru peste 400 de elevi din Blaj

Campania de informare iniţiată joi de Jandarmeria Alba – “Adolescenţă în siguranţă” a cuprins două acţiuni de informare la Blaj, în mai multe unităţi şcolare care asigură educaţia a peste 400 de elevi. Reamintim că, în cadrul acestei campanii, tinerii sunt informaţi privind faptele contravenţionale şi penale şi pedepsele aplicate, pentru a susţine prevenirea infracţionalităţii în rândul adolescenţilor şi a aduce la cunoştinţa adolescenţilor măsurile de protejare împotriva faptelor antisociale.

Acest proiect este derulat cu sprijinul specialiştilor din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, iar la buna desfăşurare a acestuia contribuie instituţii deosebit de importante în ceea ce priveşte viaţa economică, socială şi culturală a judeţului Alba: Instituţia Prefectului – judeţul Alba, Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba şi Casa de Cultură a Studenţilor – Alba Iulia.

Primele două acţiuni informativ preventive s-au derulat în municipiul Blaj şi s-au adresat unui număr de aproximativ 450 de elevi din 4 unităţi şcolare: Colegiul Naţional „I. Micu Clain”, Liceul Teologic Greco-catolic, Grupul Şcolar „Ştefan Manciulea” şi Grupul Şcolar Timotei Cipariu”.

Personalul didactic şi elevii au fost instruiţi în vederea recunoaşterii faptelor antisociale şi asupra modului de sesizare a acestora celor în drept. Totodată, elevii au fost informaţi cu privire la cele mai frecvente fapte de natură contravenţională şi penală întâlnite în şcoală şi referitor la modul în care pot fi traşi la răspundere din punct de vedere contravenţional şi penal, chiar dacă sunt minori.

Următoarea acţiune din cadrul campaniei se va desfăşura miercuri, 29 februarie a.c.,  în municipiul Sebeş şi va fi adresată elevilor şi personalului didactic de la Grupul Industrial Sebeş.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=76842



avatar Publicat de pe 24 Feb 2012. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei