|

Blocaţi pe Transalpina. Turiştii se aventurează pe Drumul regelui, închis pe perioada iernii şi rămân înzăpeziţi

Pe Transalpina, cel mai înalt drum rutier din România, accesul este interzis până la primăvară, dată fiind altitudinea de peste 1.500 de metri şi condiţiile meteo nefavorabile pe timpul sezonului rece. Cu toate acestea, unii se aventurează în această zonă, ignorând avertizările. În ultima perioadă, au fost semnalate trei cazuri de „turişti rătăciţi” pe Drumul regelui.
Unul dintre acestea este cel a doi tineri din Călăraşi, care au rămas înzăpeziţi în maşină, pe DN 67 C – Transalpina, după Obârşia Lotrului, spre Rânca, în zona judeţelor Vâlcea şi Gorj. Potrivit Adevărul de Râmnicu-Vâlcea, Alexandru G. (26 ani) şi prietena lui, Daniela Corina C. (18 ani) au rămas blocaţi în zăpadă într-un autoturism Ford Focus şi au apelat la 112. Jandarmii i-au găsit la 6 kilometri după Obârşia Lotrului, pe DN67C şi, împreună cu personal de la Drumul Naţionale, i-au recuperat şi i-au ajutat să iasă din zonă. Potrivit aceleiaşi surse, cei doi au precizat că nu au văzut indicatorul „Drum închis”, dând vina şi pe informaţiile de pe Infotrafic. Jandarmii spun că în toate cazurile de turişti – au mai fost chiar familii cu copii sau chiar un TIR – care ajung în zona montană închisă circulaţiei de pe Transalpina, motivaţiile sunt similare, însă amintesc că indicatoare sunt mari şi că persoanele rămase blocate fac aceste afirmaţii pentru a nu fi amendate.
Reamintim că traficul rutier pe Transalpina – ruta staţiunea Rânca – punctul turistic Obârşia Lotrului – Sebeş Alba este închis până în luna mai 2012, iar restul traseelor turistice până la altitudini mari sunt accesibile doar cu echipament adecvat în condiţii de iarnă.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=71673



avatar Publicat de pe 1 Feb 2012. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “Blocaţi pe Transalpina. Turiştii se aventurează pe Drumul regelui, închis pe perioada iernii şi rămân înzăpeziţi”

  1. […] aici despre alte cazuri de turişti care au rămas blocaţi din cauza zăpezii pe Transalpina, […]

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei