|

Atenție, se ridică mașini! Șoferii care parchează neregulamentar în Sebeş riscă amenzi usturătoare și chiar să rămână pe jos

În şedinţa Consiliului Local Sebeş din 27 septembrie, aleşii locali au aprobat regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor şi vehiculelor de orice fel, oprite sau staţionate neregulamentar pe domeniul public şi privat al municipiului Sebeş.

În lumina prevederilor acestui regulament, posesorii de autovehicule din municipiul Sebeș, dar şi cei care vizitează oraşul sunt pasibili de sancţiuni, dacă staţionează, opresc neregulamentar sau îşi abandonează mașinile pe domeniul public şi privat al urbei. Sancţiunile aplicabile în aceste situaţii constau în amenzi de până la 1.000 de lei pentru persoane fizice și până la 3.000 de lei pentru persoanele juridice. Mai mult, administrația locală poate dispune ridicarea, transportarea şi depozitarea acestor autovehicule, fapt ce presupune costuri și mai mari pentru cei care vor dori să-și recupereze mașinile. Toate aceste prevederi fac obiectul regulamentului aprobat de consilierii locali în şedinţa ordinară ce a avut loc pe data de 27 septembrie.

În conținutul acestuia sunt precizate clar toate obligațiile pe care le au posesorii de autovehicule. În perioada următoare, mai exact după organizarea licitaţiei în vederea concesionării acestui serviciu, administrația locală va putea dispune ridicarea și transportarea mașinilor staționate sau oprite neregulamentar pe spațiul public şi privat al municipiului Sebeş și depozitarea acestora, măsură ce implică costuri considerabile pentru proprietarii mașinilor.  Spre exemplu, proprietarul unei mașini ridicate va putea solicita returnarea acesteia în termen de 10 zile, dar pentru a o primi înapoi va trebui să achite înainte toate impozitele și taxele prevăzute de lege, precum și sumele corespunzătoare inventarierii, ridicării, transportului, depozitării și pazei autovehiculului.

Potrivit regulamentului, tariful de transport al mașinii este de 150 de lei, la care se va adăuga taxa de ridicare, în sumă de 180 de lei, precum și altă taxă, de depozitare, de 200  de lei pe zi. Toți acești bani vor fi scoși din buzunarul șoferului. Mai mult, dacă în termen de 10 zile de la ridicare, mașina nu a fost revendicată, aceasta va trece de drept în proprietatea administrației locale și poate fi scoasă la vânzare. După această dată, persoana care va dori să-și recupereze mașina va trebui să achite o taxă de 2.000 de lei.

Veștile nu sunt bune nici pentru șoferii care staționează neregulamentar pe domeniul public, respectiv pe peluze, trotuare, în locurile destinate persoanelor cu handicap sau în oricare alt loc ce nu este semnalizat ca atare. Aceștia riscă amenzi ce pornesc de la 200 de lei și pot ajunge până la 3.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

De asemenea, regulamentul prevede sancţiuni pecuniare pentru conducătorii sau proprietarii auto care îşi expun mijloacele de transport în scop comercial în alte spaţii decât cele special amenajate în acest sens pe domeniul public şi privat al municipiului Sebeş. În această situaţie, contravenienţii vor trebui să achite o amendă al cărui cuantum se situează între 500-1.000 lei în cazul persoanelor fizice şi între 1.500-3.000 lei în cazul persoanelor juridice.

Consultați regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor şi vehiculelor de orice fel, oprite sau staţionate neregulamentar pe domeniul public şi privat al Municipiului Sebeş: regulament masini sebes.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=132484



avatar Publicat de pe 2 Oct 2012. Publicat in ADMINISTRATIE, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Un comentariu pentru “Atenție, se ridică mașini! Șoferii care parchează neregulamentar în Sebeş riscă amenzi usturătoare și chiar să rămână pe jos”

  1. Bravo Dancila! Bravo CL!
    Intr-un oras sufocat de trafic precum Sebesul asta ne mai lipsea.
    Suntem un fel de ”baba cu tichia de margaritar”.
    Acum vreau sa-l vad pe Dancila daca-si mai parcheaza masinile pe trotuar.

    Desi n-avem maturitatea necesara in a ne organiza pentru a impiedica un abuz ca asta propunerea mea ar fi de a aduna semnaturi pentru un referendum local pentru demiterea primarului si a consiliuli local.

    Asta pentru a da un semnal puternic ca nu toleram bataia lor de joc pe banii nostri.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei