|

ANUNȚ E.ON Distribuţie: Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată marţi, 19 iulie, pe mai multe străzi din Sebeş

INTRERUPERI GAZPentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, E.ON Distribuţie România va sista alimentarea cu gaze naturale, marţi, 19 iulie a.c., începând cu ora 9, pe următoarele străzi din municipiul Sebeş : S.Hentia-partţial Secasului, Cînepişti, Florilor, N.Bălcescu, Mărăşeşti, Gării, Călăraşi, Crişan, Griviţa, Av.Iancu, Dorobanţi, 1848, P.Curcanu, Patria, I.L.Caragiale, Pieţii, Cetăţii, Libertăţii, 24 Ianuarie, P-ţa Primăriei, 9 Mai, Mioriţei, M.Viteazu, L.Blaga, cartier Aleea Parc-parţial ( Bl. 80,82,84,86,88) şi Piaţa Dacia.

Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 13.00.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=139728



avatar Publicat de pe 18 Iul 2016. Publicat in EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei