|

Alexandru Pereş şi Clement Negruţ, candidaţii PDL pentru Colegiul care include și Sebeşul la alegerile parlamentare

Conform Alba24.ro senatorul Alexandru Pereş şi deputatul Clement Negruţ sunt preferaţii PDL Alba pentru Colegiul Sebeş, la alegerile parlamentare ce vor avea loc în acest an. Deși declară că, înainte de a dezvălui oamenii cu care vor ieși în față la alegeri, aceștia trebuie validați de Comisia de Etică de la București, surse din apropierea acestora susțin că democrat-liberalii au parafat deja pe hârtie candidaturile și că știu exact care sunt politicienii pe care vor miza.

În cadrul conferinţei de presă a PDL Alba, senatorul Alexandru Pereş nu a confirmat, dar nici infirmat informaţia conform căreia democrat-liberalii ar avea deja stabilită lista candidaţilor la parlamentare. Acesta a precizat că în acestă perioadă Comisia de Etică a partidului analizează propunerile făcute: “Sunt 14 criterii care sunt necesare a le analiza și în funcție de analiza acestei Comisii candidaturile pot merge mai departe sau sunt respinse. Vă mai cerem puțină răbdare, cel puțin o săptămână jumate, până când această Comisie își va spune cuvântul privind aceste dosare pe care noi încercăm să le înaintăm cât mai curând la București”.

Pe de altă parte, surse din apropierea democrat-liberalilor susțin însă că liderii PDL Aba au deja socotelile făcute și că au fost deja stabiliți favoriții pentru Camera Deputaților și Senatul României. La nivelul municipiului Sebeş, preferaţii sunt Alexandru Pereș pe Colegiul senatorial Aiud-Ocna Mureș-Sebeș-Blaj şi Clement Negruț pe Colegiul Sebeș-Blaj de la Camera Deputaților.

Tot conform aceloraşi surse, consilierul local Dorin Nistor, fost candidat la fotoliul de primar al Sebeşului, ar fi în preferinţele partidului, acesta urmând să candideze pe Colegiul Alba Iulia. Află aici care sunt preferaţii pentru celelalte colegii .

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=132639



avatar Publicat de pe 5 Oct 2012. Publicat in EVENIMENT, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei