|

ALEGERI PARLAMENTARE | Clement Negruţ: „1 Decembrie s-a scris la Alba Iulia”

Se apropie Sărbătoarea Națională a României. Se vor împlini 94 de ani de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Unde ar fi mai potrivit să cinstim această mare sărbătoare a noastră, a românilor, decât acolo unde a avut loc acel măreț act istoric, adică la Alba Iulia?

Aici, în inima Transilvaniei s-a înfăptuit ceea ce și-au dorit înaintașii noștri. Aici a fost capitala de suflet a tuturor românilor încă din vremea marelui voievod Mihai Viteazul.

Luni 12 noiembrie, de la tribuna Parlamentului am adresat o invitație tuturor colegilor parlamentari de a fi prezenți de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Ar fi frumos ca în această zi să conteze mai mult simțământul național decât propria imagine. Poate că în capitala județului Alba nu vor fi prezenți la fel de mulți cetățeni ca în București sau alte orașe mai mari din țară, însă nicăieri sufletul românesc nu vibrează la fel de tare ca aici, unde s-a semnat actul Unirii.

Aici, la Alba Iulia, s-a scris istoria zilei de 1 Decembrie. De aceea fiecare român trebuie să retrăiască pe viu, în acest loc sfânt pentru țara noastră, ceea ce s-a înfăptuit acum mai bine de 90 de ani. Rămâne de văzut dacă pentru cei cărora le-am adresat invitaţia va fi mai presus simțământul național sau dorința de a se face remarcați în scop politic.

Clement Negruț

N.Red: Conţinutul articolelor publicate în secţiunea „Alegeri Parlamentare” aparţine în întregime formaţiunilor politice sau candidaţilor nominalizaţi

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=133777



avatar Publicat de pe 19 Noi 2012. Publicat in ACTUALITATE, POLITICA. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei