|

Accident pe şantierul autostrăzii Sebeş – Sibiu. Şoferul unui camion, proiectat din cabină, în urma unui impact cu alt autovehicul

Un bărbat dintr-o comună din Ilfov a fost rănit într-un accident petrecut pe tronsonul II, zona Sebeş, aflat în construcţie la autostrada Orăştie – Sibiu. Acesta, aflat la volanul unui autocamion, a lovit un alt autovehicul. În urma impactului, a fost aruncat din cabină, iar maşina s-a răsturnat în afara drumului.

Poliţia din Sebeş a fost sesizată despre incident, miercuri, la ora 7.20. V.G. (41 de ani), din comuna Cornetu, judeţul Ilfov, angajat ca şi şofer la societatea care efectuează lucrări la autostradă, în timp ce conducea un camion, a efectuat un viraj la stânga şi a acroșat un alt camion. A fost aruncat din cabină, după care autovehiculul pe care-l conducea s-a răsturnat în afara autostrăzii.

În urma accidentului, V.G. a suferit leziuni la nivelul capului şi o fractură de col femural, rămânând internat în spitalul din Sebeş.

Evenimentul rutier s-a petrecut la kilometrul 31 şi a fost încadrat ca accident de muncă. Cercetările sunt continuate împreună cu Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba.

Foto: arhivă

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=135330



avatar Publicat de pe 6 Iun 2013. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei