|

A circulat cu peste 80 de kilometri la oră, în localitate şi sub influenţa alcoolului. Şofer din Petreşti, cu dosar penal

etilotestUn şofer de 45 de ani din Petreşti s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii rutieri l-au prins pe o stradă din localitate în timp ce circula cu 86 de kilometri la oră şi sub influenţa alcoolului.

Sâmbătă, la ora 11.12, poliţiştii rutieri din Sebeş l-au depistat pe P.D., de 45 de ani, din Petreşti în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai din localitate cu viteza de 86 km/h.

Poliţiştii l-au sancţionat contravenţional însă, cu ocazia controlului efectuat, au constatat că bărbatul emana miros de alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

P.D. a fost condus la Spitalul municipal Sebeş unde i-a fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=138647



avatar Publicat de pe 6 Oct 2014. Publicat in ACTUALITATE, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Publicitate

Horoscopul zilei