|

8-9 mai: Festivalul Internațional „Lucian Blaga”, la Sebeș. Concursuri de creație literară, poezie și eseuri

lucian_blaga-1În perioada 8-9 mai, la Sebeș se va desfășura cea de-a 35-a ediție a Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. Sunt organizate mai multe concursuri pentru secțiunile de creație literară, poezie și eseu, artă plastică și ex-libris. De asemenea, vor fi lansări de carte și spectacole care vor întregi paleta manifestărilor artistice.

În acest an se împlinesc 120 de ani de la nașterea celui care a rămas în conștiința neamului ca „fiu al albastrului Lancrăm” – Lucian Blaga.

Aceștia fost lansate invitaţii de participare la eveniment către Academia Română, universități de prestigiu din țară, poeți, scriitori, exegeți și traducători ai operei blagiene, atât din țară cât și de peste hotare.

Începând din acest an, a fost înființat un consiliu ştiințific din care fac parte: acad. Ionel Valentin Vlad – președintele Academiei Române, acad. Alexandru Surdu – vicepreședinte al Academiei Române, prof. univ. dr. Mircea Popa – de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, prof. univ. dr. Eugeniu Nistor – de la Universitatea „Petru Maior” Târgu Mureș, prof. univ. dr. Ilie Moise – de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și prof. Constantin Șalapi – director al Centrului Cultural „Lucian Blaga ” Sebeș.

Consiliul Științific va adăuga festivalului un plus de valoare, contribuind la reușita acestuia.

Organizatorii festivalului sunt Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Consiliul Județean Alba și Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș împreună cu partenerii: Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba Iulia, Fundația Europeană „Nicolae Titulescu”, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeș și Fundația Culturală „Lucian Blaga” Sebeș

Lucian Blaga a intrat în conștiința spiritualității românești, ocupându-și locul cuvenit în seria marilor gânditori ai culturii naționale și universale. „Mirabila sămânță” aruncată la Sebeș și Lancrăm în luna mai 1980, prin organizarea primei ediții a Festivalului Național „Lucian Blaga”, îmbogățeşte zestrea culturală și spirituală prin fiecare nouă ediție.

Concursurile din cadrul festivalului sunt:

CONCURSUL DE CREAŢIE LITERARĂ – deschis tuturor creatorilor, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie, elevilor şi studenţilor din ţară. Poeziile (maxim 10) şi eseurile trimise la concurs, vor fi dactilografiate la două rânduri şi vor purta un motto, acelaşi cu cel de pe plicul ce conţine datele biografice ale autorului.

CONCURSUL DE ARTĂ PLASTICĂ ŞI EX-LIBRIS – se adresează tuturor artiştilor plastici, membri sau nemembri UAP, elevilor şi studenţilor din ţară.

Dimensiunile lucrărilor rămân la aprecierea fiecărui creator şi vor fi circumscrise, în mod special, lirismului şi mitologiei blagiene.

Lucrările concursurilor vor fi trimise pe adresa: Centrul Cultural „Lucian Blaga”, cod poştal 515800, B-dul Lucian Blaga, nr.45, Sebeş, jud. Alba până la data de 27 aprilie 2015, data poştei, însoţite de fişa personală a creatorului şi un număr de telefon.

Juriile celor două concursuri vor fi formate din istorici, critici literari şi de artă, specialişti, reprezentanţi ai instituţiilor organizatoare şi vor acorda premii în bani, dar şi ale revistelor şi societăţilor literare, ale unor edituri, rezervându-şi dreptul de a acorda sau nu unele premii.

Lucrările premiate vor apărea în revista „Caietele Blaga” sau „Paşii Profetului” din anul următor, iar după jurizare, materialele vor rămâne în patrimoniul festivalului.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=138860



avatar Publicat de pe 20 Feb 2015. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT, SOCIAL. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei