|

20 iulie, zi neagră în județul Alba: Opt accidente rutiere și două decese, în ultimele 24 de ore

20 iulie a fost, în Alba Iulia, o zi fatidică. Asta putem spune dacă ne uităm peste rapoartele IPJ Alba, care au semnalat în ultimele 24 de ore nu mai puțin de 8 accidente rutiere și persoane descoperite decedate în diferite localități ale județului. Din fericire, incidentele rutiere s-au soldat cu rănirea ușoară a unor persoane.

Vedeți mai jos câteva din incidentele ce au avut loc în 20 iulie în județul Alba, prezentate în buletinul IPJ Alba:

Persoană decedată

În data de 20.07.2012, ora 12.40 , polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Aiud au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la decesul unei persoane de sex masculin.

În urma sesizării, echipa operativă de polițiști s-a deplasat la fața locului și, din primele cercetări ale polițiștilor, s-a constat faptul că M.P. 43 de ani, din municipiul Aiud, județul Alba era decedat, pe câmp în zona fostului C.A.P.

În urma examinării sumare a cadavrului, polițiștii au constatat că acesta prezenta o plagă superficială la cap.

Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, cadavrul a fost transportat şi depus la Morga Spitalului Municipal Aiud, în vederea efectuării necropsiei, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale să fie dispuse măsurile legale.

Persoană decedată

În data de 20.07.2012, ora 20.45 , polițiștii din cadrul Secției 7 de Poliţie Rurală Sebeș au fost sesizați prin apel de urgență 112, cu privire la decesul unei persoane de sex masculin.

În urma sesizării, echipa operativă de polițiști s-a deplasat la fața locului și, din primele cercetări ale polițiștilor, s-a constat faptul că G.I. 50 de ani, din comuna Săsciori, județul Alba era decedat, pe pășunea situată la marginea satului Pianu de Jos.

În urma examinării sumare a cadavrului, polițiștii au constatat că acesta nu prezenta urme de violență.

Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, cadavrul a fost transportat şi depus la Morga Spitalului Municipal Sebeș, în vederea efectuării necropsiei, urmând ca, în funcție de concluziile medico-legale să fie dispuse măsurile de urmare.

Accidente rutiere grave

La data de 20.07.2012, ora 11.27, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la producerea unui accident grav de circulație, la intersecţia str. Tudor Vladimirescu cu str. Tîrgului, din Municipiul Alba Iulia.

Din primele cercetări, echipa de polițiști deplasă la fața locului a constatat faptul că S.M.N. de 33 de ani, din localitatea Cricău, județul Alba, în timp ce conducea autoturismul, la intersecţia str. Tudor Vladimirescu cu str. Tîrgului, din Municipiul Alba Iulia, a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere motocicletei conduse regulamentar din sens opus de B.M. de 34 ani din Blaj, județul Alba, intrând în coliziune cu aceasta.

În urma producerii accidentului B.M. a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat la Spitalul Județean Alba pentru investigații și tratament de specialitate.

Față de S.M.N. cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 20.07.2012, ora 17.35, Poliția Municipiului Sebeș a fost sesizată cu privire la producerea unui accident grav de circulație, pe strada Viilor, din Municipiul Sebeș.

Din primele cercetări, echipa de polițiști deplasă la fața locului a constatat faptul că, un minor de 11 de ani, din Municipiul Sebeș, județul Alba, în timp ce circula cu bicicleta pe trotuarul străzii Viilor, pe direcția de mers Sibiu-Sebeș, s-a angajat în traversarea părții carosabile pe bicicletă, fără să se asigure și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de L.G.D. de 29 de ani, din comuna Galda de Jos, județul Alba.

În urma producerii accidentului, minorul a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat ulterior la Spitalul Judeţean Sibiu- Sectia chirurgie pediatrică, pentru investigații și tratament de specialitate.

Față de L.G.D., cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=105775



avatar Publicat de pe 21 Iul 2012. Publicat in Fără categorie. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0.

Lasa un raspuns

Publicitate


Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei