|

19-21 august: Delia Matache, Cargo, Iris, Aurel Tămaș și alți invitați la Zilele Municipiului Sebeș

delia-interviu-devoratormondenroCa în fiecare an, sfârșitul lunii august înseamnă sărbătoare la Sebeș. Zilele Orașului vor fi sărbătorite anul acesta în perioada 19-21 august, iar printre invitații care vor urca pe scenă se numără Delia, Iris sau Cargo. Ultima zi va fi dedicată iubitorilor de folclor cu Aurel Tămaș și mulți alți invitați.

Municipiul Sebeș își va celebra ziua și în acest an cu trei zile de muzică și distracție. Trupe consacrate din România vor urca pe scena care și în acest an va fi amplasată în centrul orașului.

„Amprenta mea legată de zilele orașului nu va exista în acesta pentru că în acest moment nu pot să mai schimb mare lucru. S-au purtat deja discuțiile cu cine vine și cine cântă. Din păcate nu suntem pregătiți cu zona Arini pentru că ne trebuie putere la curentul electric, iluminat, zonă de protecție la râu. Nu putem să asigurăm măsurile de siguranță în acea zonă în momentul de față. Chiar dacă cei de pe centru sunt foarte supărați pe noi că vor să schimbăm lucrurile, nu pot așa de repede”, a declarat primarul Dorin Nistor.

URL scurt: http://sebes.alba24.ro/?p=139722



avatar Publicat de pe 16 Iul 2016. Publicat in BREAKING NEWS, EVENIMENT. Poti urmari orice raspuns la acest articol prin RSS 2.0. You can skip to the end and leave a response. Pinging is currently not allowed.

Lasa un raspuns

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

 

Comentate recent

  • IONICA: Schimbarea retelei de alim. cu apa din azbociment[cancirigen]expirata si colmatata[niciodata din 1973 n-a...
  • mia: cum ramane cu cablurile care stau printre crengile teilor plantati???????? era necesar scoaterea brazilor (Tuia)...
  • CLAUDIUS: Spitalul de Urgenta a cantat ….nu Bere gratisssss…
  • Sugedin Băltoacă: Din 10 postări, 9 sînt la comandă. Gen, postacii băsiști ai lui Udrea de la alegerile anterioare....
  • Gigi Sfiosu': Asistam la o campanie electorala de-a dreptul jalnica. Si daca nu e destul la toata tristetea asta de...

Ultimele articole

Alba24 pe site-ul tău

Publicitate

Coral Impex - Deratizare - Dezinsectie - Dezinfectie - Tratamente Fitosanitare

Publicitate

Horoscopul zilei